Expres

Update. Poştaşii vor beneficia de o creștere salarială de 80 de lei brut/angajat, din 1 ianuarie 2017

 

Factorii poştali din România vor beneficia, începând cu 1 ianuarie 2017, de o creștere salarială de 80 de lei brut/angajat și tichete de masă în valoare de 11,50 lei/zi. Decizia a fost luată astăzi în urma înţelegerii dintre conducerea Poștei Române și reprezentanții Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR).

„În cadrul negocierilor s-a convenit acordarea de tichete de masă la valoarea nominală a tichetului de 11,50 lei/zi, față de valoarea actuală de 9 lei, după intrarea în vigoare a actului normativ care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă. Suplimentar, s-a stabilit acordarea unei creșteri salariale de 80 de lei brut/angajat. Această schemă de majorare a urmărit principiile echității sociale, vizând angajații cu cele mai mici venituri”, se arată în comunicatul de presă al Poştei Române.

În urma acestei înţelegeri, conflictul de muncă va înceta, iar „activitatea poștală va reveni la normal”. Poşta Română le cere scuze clienților și partenerilor pentru situația creată în aceste zile în care activitatea acesteia a fost perturbată din cauza grevei. Peste 15.000 de angajaţi au protestat în toată ţara nemulţumiţi de salarizarea din sistem.

De altfel, premierul Dacian Cioloş a spus la Cluj că Executivul se va implica, dacă va fi nevoie, pentru rezolvarea situaţiei de la Poşta Română.

Citiţi şi:

Articole asemănătoare

Guvernul s-ar putea implica în rezolvarea situaţiei de la Poşta Română

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare