Expres

Update. BRAȘOV. O ursoaică și puii ei au fost capturați și mutați din Șchei, azi-noapte / Detaliile oferite de primar

 

O ursoaică de aproximativ 8 ani, care cântărește în jur de 100-110 kilograme, și cei trei pui ai ei au fost capturați azi-noapte, pentru a fi mutați din zona cartierului Șchei, unde obișnuiau să coboare în căutare de hrană. Prinderea s-a făcut în zona străzii Nisipului de Sus.

După măsurarea și cântărirea celor patru animale capturate (puii au aproximativ 20 kg fiecare), ursoaicei i-a fost montat un sistem de urmărire cu GPS și întreaga „familie” a fost transportată într-un fond cinegetic aflat la câteva sute de kilometri de Brașov, unde a fost eliberată, în această dimineață, împreună cu puii, într-o zonă aflată la distanță de orice așezări omenești, conform reprezentanților Primăriei Brașov.

Deși se anunțase că viceprimarul Flavia Boghiu va oferi detalii cu privire la caz, primarul Allen Coliban a fost cel care a dat declarații, la o zi după ce a fost în concediu medical, neparticipând la ședința extraordinară a Consiliului Local Brașov, care a avut ca subiect organigrama Primăriei.

„Iată că, după aproape două săptămâni de când am constituit celula de intervenție și am început pânda în zona Stejarișului – Nisipului, am reușit să capturăm prima ursoaică, cu trei pui, și să o relocăm. Este o colaborare pe care o avem împreună cu Garda Forestieră, cu specialiștii de la ICAS, cu DPMPA din Codlea, cu medicii veterinari. Iată că această celulă de intervenție pentru cazurile de urs funcționează la Brașov. Ursoaica a fost mutată în alt fond cinegetic, evident cu acordul respectivului fond.. Am operat pentru această captură cu două două tipuri de cuști diferite. Avem în procedură de achiziție două cuști ale noastre, astfel încât să putem opera cu infrastructură proprie. Până când le vom avea, până vom finaliza această achiziție, beneficiem de suportul și de ajutorul celor de la ICAS. Vreau să le mulțumesc personal pentru toate orele, pentru tot efortul și tot ajutorul dat în această capturare. Avem la ora actuală mai multe exemplare de urs care vin frecvent în zona locuită. Le luăm unul câte unul, de la caz la caz. Aceasta a fost prima intervenție și poate cea mai importantă, pentru că vorbim despre un exemplar despre care se spunea că ar fi cantonat în zona cartierului Șchei, adică între case, și era esențial să-l extragem din această zonă. Următoarele vor fi cele care revin în mod repetat, în primul rând ursoaice cu pui. Vorbim despre cartierele Șchei, Noua, Răcădău, Carierei”, a declarat primarul Allen Coliban (VIDEO – AICI).

Decizia de capturare, tranchilizare și relocare a fost luată de comisia formată prin dispoziție de primar, respectiv, un reprezentant al Municipalității, unul al Gărzii Forestiere, unul al Jandarmeriei și medicul de veterinar cu care Primăria Brașov a încheiat contractul de asistență medicală pentru astfel de situații.

Capturarea și tranchilizarea s-a realizat cu sprijinul INCDS și al Asociației „Direcția Pentru Monitorizarea și Protecția Animalelor”.

În urmă cu două săptămâni, primarul a luat decizia, în urma sesizărilor primite de la cetățeni, de a amplasa în zona cartierului Șchei două capcane pentru capturarea urșilor care intră frecvent în oraș, în vederea tranchilizării lor, și ulterior, relocării la distanță de oraș.

Municipalitatea monitoriza o ursoaică cu trei pui, o ursoaică cu doi pui și doi masculi.

Decizia de a amplasa capcane s-a făcut în urma recomandărilor primite de la specialiștii de la INCDS (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, fostul ICAS).

VEZI ȘI:

BRAȘOV. A căzut în plasa întinsă de Primărie…

 BRAȘOV. Ursul păcălit de… Coliban?!

BRAȘOV. Și-au dorit locuințe lângă pădure, dar sunt nemulțumiți de „vecini”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare