Expres

Update. BRAŞOV. Inundaţia din zona sensului giratoriu de la McDonald’s s-a produs pe „fondul unor probe tehnologice”

  • inundatie calea bucuresti_225888.jpg
  • intersectie calea bucuresti 3_225887.jpg
 

Inundaţia de aseară de la sensul giratoriu de pe Calea Bucureşti, din zona McDonald’s, s-a produs pe fondul unor probe tehnologice, după cum ne-a declarat directorul de exploatare al Companiei Apa, Teodor Sava. El ne-a explicat faptul că oraşul este alimentat prin noua conductă (proiect de amploare co-finanţat din fonduri europene) şi că se lucrează la vechea conductă, pentru a fi ţinută de rezervă (plan B), în cazul în care s-ar întâmpla ceva cu cealaltă.

„Am avut probe tehnologice pe vechea conductă. A fost realizată o deviere din cauza unei construcţii şi aceasta a cedat. Am fost acolo, am oprit apa, am dat cu sare (n.r. pentru a nu se forma gheaţă pe carosabil), am chemat şi Poliţia. Am intervenit în zonă până pe la ora 1.00 azi-noapte”, ne-a explicat sursa citată.

Directorul de exploatare al Companiei Apa a adăugat că s-a constatat unde sunt probleme şi că vor fi remediate, urmând să se facă şi alte probe. Locuitorii din zonă nu au fost afectaţi de situaţie, în sensul că au avut în continuare apă, dat fiind că faptul că alimentarea oraşului se face pe noua conductă.

CITIŢI ŞI:

BRAȘOV. Inundație în zona sensului giratoriu de la McDonald’s (FOTO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare