UPDATE BRAȘOV. Câți elevi s-au înscris pentru ora de religie

Așa cum spuneam, printr-o normă a Ministerului Educației și Cercetării (MECȘ), astăzi a fost ultima zi – când părinții sau tutorii elevilor au putut depune cererile pentru a participa la ora de religie. La nivelul județului Brașov, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Brașov și comunicate de către inspectorul de specialitate Elena Popa, până astăzi, la ora 15.30, în sistem fuseseră încărcate 55.016 de cereri. În școlile și liceele brașovene (de la clasa pregătitoare la clasa a XII-a) sunt înscriși 59.831 de copii și adolescenți. „Asta înseamnă că 91,95% dintre elevii brașoveni care frecventează învățământul preuniversitar au solicitat să participe la ora de religie”, a precizat prof. Popa.
Potrivit sursei citate, în unitățile de învățământ preuniversitar din județ predau peste 200 de profesori de specialitate acoperind 160 de norme didactice de religie ortodoxă, religie romano-catolică, reformată, evanghelică.
Citiți și:
BRAȘOV. Și totuși, ce și când se va întâmpla cu ora de religie?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



