Expres

Update. Autostrada BRAŞOV- Ploieşti, gata în 2023

 

După ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că în scurt timp Guvernul va începe negocierea clauzelor contractului de parteneriat public-privat pentru construirea autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov, la rândul său, prezent la emisiunea de business ZF Live, preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, a precizat că proiectul Ploieşti-Braşov se află în faza a doua, de stabilire a firmei câştigătoare, apoi vor urma negocierile directe. Termenul de finalizare a autostrăzii Ploieşti-Braşov este anul 2023, în opinia lui Ghizdeanu.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a primit, prin ordonanţă de urgenţă, misiunea de a coordona toate marile proiecte de parteneriat public privat. Ghizdeanu a explicat că raţiunea pentru care CNSP a ajuns să se ocupe de autostrăzi a fost nevoia existenţei unei singure instituţii care să integreze negocierile pe parteneriate public- private, baza fiind capacitatea instituţiei de a evalua proiectele în primul rând din punct de vedere economic.
Preşedintele CNSP a precizat că pentru parteneriatele publice-private se formează o societate de proiect care îi cuprinde pe cei doi acţionari – cel public şi cel privat. În primul an, partenerul privat se ocupă de proiectul tehnic în vederea obţinerii autorizaţiilor de construcţie, în timp ce partenerul public are ca atribuţii să obţină avizele de mediu şi să facă exproprierea, iar după primul an se poate trece la construcţie, care durează aproximativ trei ani. „Dacă proiectul este realizat în mai puţin de trei ani există o primă de succes de 120 de milioane de euro”, a reamintit Ghizdeanu. 

În competiţie pentru autostrada Ploieşti-Braşov s-au aflat cinci consorţii: asocierea Strabag-IC Ictas – Austria/Turcia, asocierea China Communications Construction Company LTD (CCCC) – Makyol – China/Turcia, Sinohzdro Corporation Limited (ofertant) – Power China Roadbridge Group Co Ltd (terţ sustinator), ERG Insaat Ticaret ve Sanayi A.S- SSB Sauerwein & Shaeffer Bau AG -Turcia/Elveşia şI Asocierea Acciona Concesiones S.L, – FCC Construction S.A Spania. Cea din urmă a fost scoasă din competiţie, iar în etapa a doua a depus ofertă doar Asocierea CCCC – Makyol.

Citiţi şi: 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare