Expres

Update. ANPC vrea interzicerea creditării în franci! „Ce se întâmplă e inuman!”

 

Preşedintele Agenţiei Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, braşoveanul Marius Dunca, a anunţat, astăzi, controale în băncile care oferă credite în franci elveţieni, pe motiv că acestea nu vor să găsească soluţii pentru ca românii să-şi plătească împrumuturile la un curs acceptabil. Potrivit sursei citate, inspectorii ANPC nu au putut participa la negocierile dintre clienţi şi bănci, în vederea identificării unor soluţii, aşa că vor face verificări.
Acesta a promis că rezultatele controalelor vor fi făcute publice. Totodată, a declarat că ar vrea o lege prin care să se suspende acordarea de credite în franci elveţieni: „Facem control tematic la toate băncile care oferă credite în franci elveţieni. După controale, vom face o conferinţă şi vom veni cu toate detaliile. Mi-aş dori ca legea să permită să le suspende activitatea de creditare către persoane fizice. Caut legislaţia care să îmi permită acest lucru. Nu au venit cu nici o măsură în sprijinul românilor care au credite în franci şi nu îşi mai pot plăti ratele. E inuman!”.
„Avem decizii definitive care nu sunt puse în aplicare. Chiar îşi bat joc de români, chiar nu vor să înţeleagă că românii sunt în imposibilitatea de a-şi plăti creditele şi de a ajunge în stradă cu familiile. La nivel de declaraţii, toţi operatorii financiar-bancari sunt aşi, dar când să pună în aplicare măsurile declarate …”, a spus Dunca.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă organizate împreună cu Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) şi Grupul Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC), după finalizarea negocierilor cu băncile pe tema creditelor în franci elveţieni.

CITIŢI ŞI:

Controale la băncile care dau credite în franci elvețieni

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare