Expres

Un tânăr a predat un portofel plin cu bani, pe care l-a găsit la un supermarket din Brașov

Un portofel plin cu bani, pierdut între mașinile parcate la un supermarket din Brașov, a fost predat de un tânăr omenos polițiștilor, apoi proprietarului.

„Ionuț este un tânăr care lucrează în domeniul construcțiilor. Serile trecute, după terminarea programului de lucru, Ionuț a plecat împreună cu ceilați colegi către un supermarket, din municipiul Brașov, pentru a-și cumpăra mâncare pentru săptămâna următoare. În timp ce acesta se îndrepta spre magazin, în parcare a observat, căzut printe mașini, un portofel.

După ce l-a luat de jos și l-a deschis, a văzut că în interiorul său se află mai multe carduri bancare, acte de identitate, dar și o sumă considerabilă de bani. Primul său gând a fost să i-l restituie deținătorului, dar pentru că nu știa cum îl poate identifica, s-a întreptat către un grup de polițiști, care desfășurau o activitate caritabilă în zonă și a predat portofelul, acesta povestind și despre modul în care a găsit bunul”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Imediat după sesizare, polițiștii au reușit să contacteze persoana care a pierdut portofelul, iar Ionuț i-a înmânat acesteia bunul. Proprietarul nu se aștepta să mai găsească bunurile pierdute, bucuria și recunoștința fiind cu atât mai mari.

„Inspectoratul de Poliție Brașov îi mulțumesțe și îi aduce felicitări lui Ionuț pentru actul de civism de care a dat dovadă. Reamintim faptul că un bun găsit trebuie predat în 10 zile autorităților sau celui care l-a pierdut. Conform legii, bunurile mobile pierdute continuă să aparțină proprietarului lor. Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliție din localitatea în care a fost găsit”, a mai transmis reprezentantul Poliției Județene Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
4 luni în urmă

Bun. Si in toata povestea asta ce merit are politistul de l-a pozat si a aparut la ziar?

4 luni în urmă

[…] anul trecut, la Suceava. În prezent, Aurora, care vinde produse începând de la 1 leu, are 7 magazine în țara noastră, potrivit […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare