Expres

Un poliţist de 40 de ani a murit după o partidă de fotbal

Un poliţist de 40 de ani a murit după o partidă de fotbal.

Marius Lucian Mineață participa, marți seară, împreună cu alţi prieteni la un meci de fotbal, care se desfăşura pe terenul din Parcul Municipal din Roman, iar la un moment dat i s-a făcut rău.

Colegii au solicitat imediat sprijin medical, iar la fața locului a venit un echipaj TIM SMURD, care a încercat resuscitarea bărbatului. Ulterior a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgenţe, unde au continuat manevrele de resuscitare și de acordare a primului ajutor dar, din păcate, la ora 20 a fost declarat decesul bărbatului, intrat în stop cardio-respirator.

La data de 12 septembrie, în jurul orei 18:50 ,polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roman au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că  un bărbat ar fi inconștient. În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 40 de ani, ar fi manifestat o stare de rău. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a încercat manevre de resuscitare, la care bărbatul nu a răspuns. În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IJP Neamț.

Colegii lui Marius Lucian Mineaţă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Neamţ au postat un anunț de condoleanțe, prin care se anunță vestea tristă și neașteptată a trecerii în neființă a agentului principal de poliție, la vârsta de doar 40 de ani.

Vestea tragică a plecării timpurii a colegului nostru, agent principal de poliție Mineață Marius Lucian, ne-a lăsat pe toți îndurerați. În aceste momente dificile, cu profundă tristețe și durere, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Nu a fost doar un coleg, ci și un prieten de nădejde și un membru valoros al familiei Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Va rămâne mereu în amintirea noastră, iar munca sa în slujba legii și a comunității va fi apreciată și respectată întotdeauna. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmite IPJ Neamţ.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare