Expres

UN PAS. Întâlnire tehnică pentru autostrada BRAȘOV-Ploiești

  • intalnire Ministerul Transporturilor1_246541.jpeg
 

Conform calendarului privind implementarea proiectului autostrăzii Ploiesti-Brașov, Ministerul Transporturilor a organizat astăzi la Bușteni prima dezbatere pe tema Termenilor de Referință pentru evaluarea impactului asupra mediului și impactului social, „termeni publicați deja pe site-ul Ministerului Transporturilor din 21 decembrie 2017”, după cum se precizează într-un comunicat al instituției. 

La dezbaterea publică, alături de delegația Ministerului Transporturilor condusă de secretarul de stat Maria Magdalena Grigore și reprezentanții Băncii Mondiale, au participat primarii și președinții consiliilor județene de pe raza teritorială a viitoarei autostrăzi. Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a fost însoțit de arhitectul-șef Adrian Ibănescu.
„Proiectul de Autostrada Ploiești — Brașov reprezintă o prioritate în implementarea proiectelor rutiere majore și se regăsește atât în Programul de Guvernare cât și în Master Planul General de Transport al României. Guvernul României are ca prioritate majoră inclusă în programul de guvernare 2017-2020 realizarea obiectivului de investiții Autostrada Ploiești – Brașov”, mai arată sursa citată.
Pentru pregătirea proiectului și finanțarea serviciilor de elaborare a documentației tehnico-economice, precum și obținerea avizelor și acordurilor necesare emiterii autorizațiilor de construire, a fost aprobat Memorandumul privind acordul de principiu pentru contractarea unui împrumut de la Banca Mondială. Astfel, au fost elaborați Termenii de referință necesari contractării serviciilor de consultanță pentru realizarea studiilor privind evaluarea impactului social și asupra mediului. Potrivit procedurilor Băncii Mondiale, este necesară organizarea unei întâlniri tehnice (cea care tocmai s-a consumat) cu autoritățile publice locale de pe traseul viitoarei autostrăzi și cu agențiile/autoritățile de specialitate avizatoare, în vederea prezentării acestor Termeni de referință. Un punct pe agenda discuțiilor a fost prezentarea și fundamentarea tehnică a aliniamentului autostrăzii Ploiești – Brașov.
Proiectul de autostradă Ploiești — Brașov este compus din două sectoare cu caracteristici de proiectare și construcție radical diferite: sectorul Ploiești — Comarnic (sector de câmpie și deal) respectiv Comarnic — Brașov (sector de deal și munte). Lungimea totală a autostrăzii este de 110 km și are un cost total estimat de 1.565,4 milioane de euro. Managementul proiectului se va asigura printr-o structură a Ministerului Transportului. Astfel, pentru pregătirea și managementul proiectului s-a constituit o echipă alcătuită din experți din cadrul Ministerului Transporturilor și din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Echipa de pregătire a proiectului a fost aprobată prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1604 din 3.11.2017 și a fost completată prin Ordinul de Ministrului nr. 27/15.01.2018.

 
Citiți și:
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare