Expres

Un pacient a sunat la 112 să-și ceară piciorul înapoi

Un pacient a sunat la 112 să-și ceară piciorul înapoi. Un pacient de la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani, în vârstă de 60 de ani, a sunat la 112 și a anunțat că și-a pierdut piciorul și vrea ca acesta să îi fie adus înapoi.

Bărbatul se afla în stare de șoc după ce medicii i-au amputat piciorul stâng și, când s-a trezit din operație, a intrat în panică.

A luat telefonul unui coleg de salon și a cerut ajutor la 112, scrie Monitorul de Botoșani. Pacientul de lângă a fost cel care le-a explicat dispecerilor că nu este o glumă proastă, ci apelul unui om suferind, tulburat de intervenția prin care a trecut.

Potrivit medicilor, bărbatul avea o necroză gravă a piciorului și rudele sale au fost de acord cu amputarea membrului.

Apelantul solicita să îi fie adus membrul înapoi. Membrul amputat. Reclama faptul că a fost deposedat de acesta”, a relatat un dispecer.

Specialiştii spun că astfel de situaţii nu sunt pe atât de rare și sunt cunoscute sub denumirea de durere fantomă, sau sindromul membrului fantomă. Acestea se referă la senzaţiile pe care o persoană le percepe în mod fals la nivelul unei regiuni corporale care nu există în realitate. Se întâmplă după o amputare sau în cazul unui defect congenital al membrelor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare