Expres

Un membru al echipei serialului „Law & Order: Organized Crime”, ucis în timpul filmărilor

  • laworder.jpg

Un membru al echipei serialului „Law & Order: Organizated Crime” a fost ucis prin împuşcare, chiar în timpul filmărilor la cel de-al treilea sezon al serialului, conform presei internaționale.

Am fost teribil de întristaţi şi şocaţi să auzim că unul dintre membrii echipei noastre a fost victima unei crime în această dimineaţă devreme şi a murit. Colaborăm cu forţele locale de aplicare a legii, în timp ce acestea continuă să investigheze. Suntem alături de familia şi prietenii lui şi vă cerem să le respectaţi intimitatea în aceste momente”, au transmis cei de la NBC și Universal Television.
Conform NYPD, victima era Johnny Pizarro, un bărbat de 31 de ani din Queens, care venise mai devreme în zona platoului de filmare, acolo unde se ocupa de securitatea perimetrului şi de parcări, conform Adevărul.ro.

Acesta era în mașină, pe o stradă din cartierul Greenpoint din Brooklyn, când un necunoscut s-a apropiat de vehicul, a deschis portiera mașinii și l-a împușcat pe Pizarro. A fost transportat la spital, unde medicii au constatat decesul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare