Expres

Un colț de Românie tradițională

Un colț de Românie tradițională. „Un colț de Românie” este expoziția realizată de Centrul Cultural Reduta prin Serviciul Cultură Tradițională, care poate fi vizitată astăzi la Sala de muzică a centrului.
Expoziţia cuprinde aspecte de artă tradițională, meșteșuguri, meserii și ateliere interactive, urmând să fie prezentată o selecție de fotografii înscrise în concursul național de fotografie „Oameni și Datini”, concurs desfășurat anual de Centrul Cultural Reduta. Vizitatorii vor putea vedea o serie de obiecte de uz casnic strânse de colecționari brașoveni, vor admira costume populare și vor putea participa la atelierele interactive organizate cu ocazia acestui eveniment. Expoziția, organizată în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediția XXX, va fi deschisă publicului în interval orar 11:00-17:00.
În fiecare an, în luna septembrie, milioane de oameni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice sau să ia parte la evenimente prin care cunosc patrimoniul cultural din întreaga Europă, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene.
Din anul 1992, şi în România Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice, dar și patrimoniul cultural mai puţin cunoscut, care în mod obişnuit nu este accesibil publicului larg.
Apropierea faţă de patrimoniul cultural conştientizează sentimentul identitar al locuitorilor de apartenenţă la valorile ţării, ale regiunii, ale oraşului sau ale mediului rural şi îmbogăţeşte cunoaşterea diversităţii societăţii noastre, contribuind la o mai bună înţelegere mutuală între cetăţeni.
Patrimoniul cultural comun al Europei este dinamic și se îmbogățește nu doar prin redescoperirea rădăcinilor comune ale popoarelor și națiunilor europene, cât și prin continua evoluție a inițiativelor și programelor dedicate, printre care și Zilele Europene ale Patrimoniului. Acestea sunt recunoscute public și au propria lor moștenire și un clar caracter incluziv care merită să fie dezvoltat și studiat sistematic.
Aceste considerente au constituit temeiul formulării temei „Patrimoniul cultural și comunitatea locală” pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor ediţiei ZEP, prin care să se reflecte semnificațiile anului 2023 pentru România în contextul cultural european.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare