Expres

Un cetăţean român şi-a pierdut viaţa, la 24 de ore după producerea cutremurului din Italia

 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că Ambasada României la Roma s-a autosesizat și a făcut demersurile necesare pe lângă autoritățile italiene cu privire la decesul unui cetățean român, care a survenit în cursul acestei dimineți, la 24 de ore după producerea cutremurului.

„Cauza decesului urmează a fi stabilită în perioada următoare. Ambasada României la Roma este în contact cu familia cetățeanului român, fiind pregătită să acorde asistență în vederea repatrierii”, precizează MAE. La ora actuală nu există cetățeni români spitalizați în urma cutremurului.

În acelaşi timp, o parte dintre românii care și-au pierdut locuințele în urma seismului au fost transferați în hotelurile din zona Lacului Trasimeno, din Regiunea Umbria.

„Doi cetățeni români din zonele calamitate au solicitat sprijin pentru repatriere, aceştia urmând să se deplaseze în România în perioada imediat următoare. Totodată, precizăm că alți doi cetățeni români care ceruseră sprijin pentru repatriere se află în drum spre România”, menţionează MAE.

Ambasada României la Roma şi Consulatul General al României la Bologna continuă monitorizarea situației, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară, în caz de necesitate.

Citiţi şi:

Încă un seism puternic A ZGUDUIT Italia!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button