Expres

Un braşovean aduce acuzații grave Spitalului de Copii / „Am avut copilul aproape mort în braţe!”

Un braşovean aduce acuzații grave Spitalului de Copii. Dragoș S. (după numele de Facebook) afirmă că băiețelul său, în vârstă de doi ani şi cinci luni, era să moară după ce i-a fost administrat un medicament, nou pentru el, și a fost trimis acasă. Copilul ar fi intrat în şoc anafilactic în urma tratamentului primit la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului de Copii. Șansa sa a fost faptul că părinții l-au dus imediat la UPU de la Spitalul Județean, aflat în vecinătatea locuinței.

Braşoveanul a povestit pe Facebook (foto 2) toată întâmplarea, iar un văr al său ne-a sesizat în privat pe pagina de Facebook MyTex Stiri Online Brașov.
Tatăl copilului spune că vineri seară, în jurul orei 19.00, s-a dus la Spitalul de Copii cu băiețelul care avea febră foarte mare, 40 de grade. Însă „termometrele de la Recepţie nu funcţionau, toate arătau 37. Am stat 3 ore până să fie preluat de un medic, o doamnă blondă şi foarte sictirită, care nu m-a întrebat de ce am venit la spital sau ce are copilul. I-a luat sânge din deget, după care am mai aşteptat în jur de 30 de minute, iar ea ieşit cu o reţetă cum ca copilul nu are nimic, e doar viral, şi să merg acasă.
I-am spus că frige copilul și că are temperatura mare, iar răspunsul ei a fost «Ce, mă, ai tu termometru?». Nici măcar nu i-a luat temperatura (anterior discuției – nota red.), când a pus a pus mâna pe el a văzut că frige, i-a luat temperatura și a văzut că are 40 de grade”.

Tatăl se teme de sechele în urma șocului anafilactic

Un braşovean aduce acuzații grave Spitalului de Copii. Doctorița a decis să-i administreze novocalmin supozitor, deşi tatăl i-a spus că băiețelul nu a mai luat niciodată acest medicament, şi i-a trimis acasă.
„Când am ajuns cu maşina acasă şi am vrut să dau copilul jos din maşină, băiatul era inert, intrase în şoc şi nu respira, nu reacţiona. Norocul meu este că locuiesc lângă Spitalul Judeţean şi am plecat direct la urgenţă, unde a fost resuscitat. Au fost acolo niște oameni minunați, mi-au salvat copilul. Am avut copilul aproape mort în braţe!”, a relatat bărbatul.
El vrea să știe acum dacă băiețelul ar putea rămâne cu sechele în urma șocului anafilactic.


„Să nu pățească la fel din cauza indiferenței medicilor”

După ce l-au stabilizat, medicii de la UPU Județean l-au trimis înapoi la Spitalul de Copii.
Mama cu copilul sunt internați în spital, dar nici acum, după «investigații», nu și-au dat seama din ce cauză face febră. Spitalul de copii l-a trimis acasă pe copil după un medicament care l-a băgat în stare de șoc anafilactic. Nici măcar nu au avut răbdare 5-10 min să vadă cum se va simți după administrarea medicamentului. Apoi de la Județean Urgențe i-au trimis din nou la Spitalul de copii. Cei de la Județean și-au făcut treaba, ei l-au salvat pe copil.
Mă gândeam că, dacă scrieți și dumneavoastră, povestea va ajunge la mai multă lume, să nu pățească la fel din cauza indiferenței medicilor”
, ne-a spus unchiul copilului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Iară se dau în stambă „eroii”? Ăia plini de bani cu sporuri nerușinate? Care, dacă nu știați, mai pun de-o grevă. Mai vor niște bani.

1 an în urmă

[…] făcut vocea auzită!”. Brașoveanul despre care a cărui experiență dramatică am relatat aici ne-a contactat să-și exprime recunoștința. Dragoș Culică (numele real, cel de Facebook fiind […]

1 an în urmă

[…] că s-a autosesizat din 22 ianuarie în legătură cu situația sesizată de Dragoș Culică. Este vorba despre tatăl unui copil de doi ani și jumătate, care ar fi suferit un șoc anafilactic… Asta, după ce așteptaseră la Urgențe circa… Citeşte mai mult »

Back to top button