Un bărbat a murit în timp ce era la bere pe terasă

Un bărbat a murit în timp ce era la bere pe terasă.
Un bărbat a murit pe terasa unui magazin mixt din localitatea suceveană Hănțești, în timp ce era la bere. Tragedia s-a petrecut joi după-amiază, 10 august, sub privirile celorlalți clienți. Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator, moment în care patronul a sunat la 112. Din păcate nu a mai putut fi resuscitat.
Polițiștii din localitatea suceveană Adâncata au fost sesizați că un sătean a decedat pe terasa magazinului. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că bărbatul respectiv a mers la acel magazin din localitate, unde a comandat o bere și s-a așezat pe terasă, relatează Adevărul.
În timp ce consuma alcool, acestuia i s-a făcut rău și a căzut la pământ, unde a rămas, inconștient. Totul s-a petrecut sub ochii celorlalți clienți, care au sărit să îl ajute.
Administratorul magazinului a sunat și la Ambulanță. Echipajul SMURD din cadrul ISU Suceava a constatat decesul clientului a stabilit drept cauză a decesului stopul cardio-respirator.
Un bărbat a murit în timp ce era la bere pe terasă. Pe corpul decedatului nu au fost identificate leziuni, deci nu există suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni cu violență.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

