Expres

Truck & Bus. Video. Au loc controale rutiere de amploare în Brașov. Amenzi de aproape 100.000 de lei în 3 ore

Truck & Bus…

În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Brașov, împreună cu structurile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, desfășoară sub egida ROADPOL, acțiunea „Truck & Bus”, care are ca scop prevenirea și combaterea încălcării normelor legale în domeniul transporturilor rutiere publice de mărfuri și persoane.

Astfel, astăzi, în intervalul orar 06:00 – 09:00, polițiștii rutieri au acționat pe mai multe sectoare de drum din județul Brașov, context în care au verificat transportatorii rutieri de mărfuri și persoane, în ceea ce privește existența autorizațiilor și a documentelor necesare și obligatorii a fi deținute la bordul autovehiculelor, respectarea traseului și a graficului de circulație, cu opririle aferente, precum și respectarea perioadelor de conducere și a pauzelor de odihnă impuse de legislația din domeniu.

În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat și respectarea numărului maxim de locuri pe scaune, prevăzute în certificatul de înmatriculare al vehiculului, precum și identificarea și sancționarea altor încălcări ale normelor de siguranță rutieră.

La final, cei 42 de polițiști angrenați în activități, au verificat 376 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 96.850 lei.

De asemenea, rezultatele s-au concretizat prin reținerea, în vederea suspendării, a 7 permise de conducere, dintre care 5 au fost reținute pentru consumul de alcool, iar pentru defecțiunile tehnice constatate, polițiștii au retras 10 certificate de înmatriculare și au dispus imobilizarea a 2 vehicule.

„Reamintim că obiectivul de referință al acestor acțiuni este siguranța cetățenilor, sens în care activitățile operative vor continua și în următoarea perioadă!”, a punctat IPJ Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button