Expres

Trei candidați pentru funcția de manager al Spitalului Județean Brașov

Trei candidați pentru funcția de manager al Spitalului Județean Brașov

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov au anunțat aseară (de fapt au reamintit) că „la adresa de e-mail concursmanager@cjbrasov.ro orice persoană poate să îşi manifeste intenţia de a participa la susţinerea publică a proiectului de management până în data de 24.07. 2025, ora 10.00.
Intenția de participare va fi confirmată de către comisia de concurs până la data de 25.07.2025 ora 14.00.
Până la data de 25.07.2025, ora 10.00, orice persoană poate propune întrebări pentru candidaţi, la adresa de e-mail concursmanager@cjbrasov.ro, menţionând candidatul căruia îi este adresată întrebarea. Întrebările trebuie să aibă legătură cu proiectul de management şi să nu facă referire la opiniile politice, activitatea sindicală, religie, etnie, sex, stare materială şi origine socială ale candidatului”.
Conform paginii de internet a spitalului, trei candidați au intrat în concurs și toți au trecut, de data aceasta, de etapa selecției dosarelor (detalii aici ).
Identitatea lor este anonimizată. Unul dintre ei este, după cum el însuși a anunțat, dr. Dan Grigorescu, fost manager al spitalului.
Proiectele de management, care vor fi susținute public luni, 28 iulie, pot fi văzute aici.
Rezultatele inițiale se vor publica în 29 iulie, pentru ca după eventualele contestații, cele finale să fie anunțate în 31 iulie, cel târziu.
Consiliul de Administraţie al unității spitalicești a reluat concursul pentru ocuparea funcției de manager al celui mai mare spital public din județul nostru, în 16 iunie. Prima procedură de concurs, lansată în luna martie, a fost stopată din cauza respingerii tuturor dosarelor depuse.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button