Concurs reluat pentru postul de manager al Spitalului Județean Brașov

Concurs reluat pentru postul de manager al Spitalului Județean Brașov
În condițiile în care funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Braşov este în continuare vacantă, Consiliul de Administraţie al unității spitalicești a reluat concursul pentru ocuparea funcției de manager al celui mai mare spital public din județul nostru. După ce prima procedură de concurs, lansată în luna martie, a fost stopată din cauza respingerii tuturor dosarelor depuse, luni, 16 iunie, anunţul de concurs cu toate informaţiile necesare potenţialilor candidaţi a fost dat publicității pe site-ul instituției organizatoare.
Potrivit condiţiilor de studii şi vechime în specialitatea studiilor, viitorul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov ar putea fi un medic, un medic dentist sau un specialist în ştiinţe juridice sau economice, care are cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor şi a absolvit cursuri de perfecționare în management sanitar sau management al serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătății.
Perioada de înscriere la concurs este 16 iunie – 16 iulie 2025. Dosarul de concurs se depune obligatoriu la sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brașov (Calea București nr. 25-27), Serviciul R.U.N.O.S., numerotat și însoțit de un opis semnat de către candidat.
În vederea pregătirii proiectului de management, în data de 23 iunie, la ora 12:00, potențialii candidați vor putea efectua o vizită în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, sub îndrumarea directorului medical al unităţii, pentru a se informa cu privire la problemele de la faţa locului.
Rezultatul final al selecţiei dosarelor va fi dat publicităţii în 21 iulie, dată la care şi proiectele de management cuprinse în dosarele calificate vor fi publicate pe site-ul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management va avea loc în 28 iulie 2025, ora 10:00, la sediul Consiliului Județean Brașov.
Afișarea rezultatelor finale ale concursului este programată pe 30 sau 31 iulie (în funcție de soluționarea contestațiilor depuse), la sediul spitalului și pe pagina de internet a acestuia.
Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului, calendarul de desfășurare, temele-cadru pentru proiectul de management, structura acestuia și bibliografia de concurs sunt afișate la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și pe site-ul spitalului www.hospbv.ro la secţiunea Concursuri. Informații suplimentare se pot obține la tel. 0268/320022 int. 294.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

