Expres

Tentație periculoasă în Poiana Brașov

Tentație periculoasă în Poiana Brașov

Ninsoarea abundentă de la sfârșitul săptămânii a făcut ca stratul de zăpadă din Poiana Brașov să devină unul extrem de consistent. Schiorii și ceilalți practicanți ai sporturilor care nu respectă regulile se expun, însă, la tot felul de pericole.

Este avertismentul reprezentanților Serviciului Salvamont Brașov, care spun că stratul nou de zăpadă reprezintă o tentație pentru mulți să părăsească pârtiile amenajate, duminică ei primind deja apeluri în acest sens. De aceea, ei au prezentat câteva din riscurile la care se expun cei care se aventurează în afara „drumului bătătorit”.

Dacă nu cunoaşteţi foarte bine conformaţia masivului, este greu să vă orientaţi şi să schiaţi în afara pârtiei, paralel cu aceasta. Văile din Masivul Postăvaru, unde sunt tentaţi să meargă de cele mai multe ori schiorii, au o dispunere aproape perpendiculară faţă de pârtii, fapt care face ca, odată ce turiştii au intrat pe aceste văi, să le fie imposibil să mai iasă înapoi în pârtie, rămânând blocaţi în zone izolate”, au explicat salvamontiștii.

Cei care cad în zăpadă pot rămâne destul de uşor imobilizaţi în aceasta, fapt care le va crea nu numai probleme de mişcare, ci şi de respiraţie, mai ales dacă aurucsac, iar schiurile și bețele rămân prinse. Se poate ajunge în această situaţie, deoarece schiatul în pădure presupune deplasarea într-o lumină variabilă, de multe ori insuficientă şi difuză, astfel că obstacolele sunt observate târziu.

În condiţiile unui strat de zăpadă mare, înaintarea la deal, pentru ieşirea înapoi în pârtie, este foarte anevoioasă, iar acest fapt duce la consumarea unei resurse foarte mari de energie şi la transpirare abundentă. Odată oprite, aceste persoane sunt predispuse la frig, putând intra foarte uşor în stare de hipotermie. Vântul poate accentua şi mai mult această stare de frig. Salvamontiştii le transmit şi câteva sfaturi celor care ajung în astfel de situaţii nedorite:

Întoarceţi-vă înapoi pe urmele pe care aţi coborât, dacă este posibil. Anunţaţi echipele Salvamont despre situaţia voastră şi nu aşteptaţi să se înnopteze. Oferiţi coordonate GPS, pentru ca echipele de salvare să vă cunoască poziţia exactă, sau indicaţii cât mai clare. Odată ce aţi anunţat echipele Salvamont despre situaţie, adăpostiţi-vă în proximitatea locaţiei oferite şi rămâneţi pe loc”.

Acţiunile de evacuare a turiştilor blocaţi necesită structurilor Salvamont resurse umane şi de timp foarte mari, resurse care, în cazul zilelor cu trafic intens pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, sunt limitate, mai avertizează salvamontiștii.




Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare