Expres

Sute de amenzi la Brașov, în cadrul acțiunii Truck & Bus (video)

Sute de sancțiuni au fost date la Brașov, săptămâna trecută, în cadrul acțiunii Truck & Bus. Controalele au avut loc în perioada 10 – 16 octombrie.
Polițiștii rutieri și polițiști de ordine publică, cu aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, au desfășurat controalele, în cadrul unui plan al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (Roadpol). Au fost în vizor autovehiculele de transport rutier public de persoane cu capacitate de transport mai mare de 8 + 1 locuri, inclusiv cele care transportă elevi și de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:

 Depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule, care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe;
 Verificarea respectării regimului legal de viteză;
 Verificarea legalității tipului de de transport, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate și ocazionale;
 Deținerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport și de conducătorul auto;
 Verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor și perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor și existența atestării metrologice a aparaturii tahograf;
 Verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020;
 Verificarea stării tehnice a vehiculului;
 Verificarea valabilității inspecției tehnice periodice a autovehiculului și deținerea asigurării de răspundere civilă auto;
 Verificarea respectării normelor legale privind portul centurii de siguranță.

Polițiștii brașoveni au verificat 1.978 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au aplicat 365 de sancțiuni contravenționale.
Dintre acestea, 23 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză. O sută de sancțiuni au fost date pentru nefolosirea centurii de siguranță. Alte zeci de sancțiuni au fost date pentru defecțiuni tehnice, pentru nerespectarea prevederilor privind timpii de conducere și de odihnă și pentru șofat sub influența alcoolului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] lui nu va fi luată cât mai curând. Astfel, dacă încalcă legea, șoferii ar plăti amenzi mai mari, pentru că punctul de amendă s-ar putea dubla. El ar putea ajunge la 300 de lei, de la 1 […]

Back to top button