Expres

Sudul județului Brașov – inclus într-un cod galben de vreme rea

Sudul județului Brașov – inclus într-un cod galben de vreme rea.

ANM a emis astăzi mai multe coduri de vreme nefavorabilă pentru perioada următoare, într-unul fiind inclus și județul nostru.

Sudul județului Brașov – inclus într-un cod galben de vreme rea. Acesta este valabil în perioada 24 noiembrie, ora 18.00 – 26 noiembrie, ora 18.00, fiind vorba de precipitații abundente, vânt puternic și viscol.

„În intervalul menționat, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde regiunile sudice și sud-estice, unde se vor acumula cantități de apă însemnate de 25-30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40-50 l/mp. Vor fi ploi, dar treptat, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie), acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul se va intensifica îndeosebi în sudul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură. Vor fi rafale în general de 60-75 km/h, intervale cu viscol și vizibilitate scăzută”, au detaliat meteorologii.

Detalii, despre celelalte coduri – AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
5 luni în urmă

[…] de avertizări meteo valabile pentru întreaga țară în perioada imediat următoare. Județul Brașov se află sub două coduri, galben și portocaliu, de vreme rea. Cu portocaliu este „colorat” […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare