Expres

Ştiaţi că – 4 octombrie. Ziua Mondială a animalelor

Ştiaţi că. 4 octombrie este a 277-a zi a calendarului gregorian și a 278-a zi în anii bisecți. Mai sunt 88 zile până la sfârșitul anului. Astăzi este Ziua Mondială a animalelor. Este şi Ziua rulourilor cu scorţişoară şi Ziua jocurilor trivia.

Ştiaţi că. Pe 3 octombrie, în 1957, Sputnik 1, primul satelit artificial al Pământului, a fost lansat pe orbită de o rachetă R-7 Semiorka de la cosmodromul Baikonur din RSS Kazahă, URSS.

Ştiaţi că. Tot pe 3 octombrie, în 1965, Papa Paul al VI-lea a ajuns la New York, devenind primul suveran pontif care vizitează Statele Unite. A ținut un discurs la ONU, în care a pledat pentru pace, în condițiile escaladării Războiului din Vietnam.

Ştiaţi că. Alte evenimente importante care au avut loc 3 octombrie, conform Wikipedia:

  • 1209: Otto al IV-lea este încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman de către Papa Inocențiu al III-lea;
  • Ştiaţi că. 1332: Scrisoare emisă de Cancelaria papală de la Avignon, care atestă existența claselor sociale în Moldova de S–V, menționând „puternicii acelor locuri”;
  • 1582: Papa Grigore al XIII-lea aplică Calendarul gregorian în Italia, Polonia, Portugalia și Spania; 4 octombrie a acestui an devine 15 octombrie;
  • Ştiaţi că. 1745: Francisc I, Împărat Roman, soțul Mariei Tereza, este încoronat ca rege la Frankfurt am Main;
  • 1824: Mexic adoptă o nouă constituție și devine republică;
  • Ştiaţi că. 1830: Crearea statului Belgia după separarea de Olanda;
  • 1853: Începe războiul Crimeii (1853–1856). Țările Române devin teatru de ocupație și confruntări militare;
  • Ştiaţi că. 1883: Primul Orient-Express, având ruta Paris – Varna (Bulgaria);
  • 1888: Germania concesionează construirea căii ferate dintre Haidar Pașa și Izmir;
  • 1895: A fost organizat primul turneu de golf, la Newport (Rhode Island);
  • Ştiaţi că. 1929: Sub directoratul lui Liviu Rebreanu se inaugurează Studioul Teatrului Național din București, cu “Mușcata din fereastră”, piesa lui Victor Ioan Popa;
  • 1940: Al doilea război mondial: Întâlnirea dintre Hitler și Mussolini de la Brennero;
  • 1960: Statele Unite au lansat în spațiu “Courrier IB”, primul satelit folosit în telecomunicații;
  • Ştiaţi că. 1963: În fața Organizației Națiunilor Unite împăratul etiopian Haile Selassie a ținut un discurs în numele Africii în deplină legitimitate (cu câteva săptămâni înainte se înființase Organizația Unității Africane (OUA)). Un pasaj din discurs a fost folosit mai târziu (1976) de către cântărețul și compozitorul jamaican Bob Marley pentru piesa War;
  • 1990: Dezvoltatorul de software Richard Stallman a înființat Free Software Foundation pentru promovarea software-ului liber;
  • Ştiaţi că. 2000: Văduva lui John Lennon, Yoko Ono, a inaugurat într-o zonă de la periferia orașului Tokio, primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formației Beatles. Muzeul conține cca 130 de obiecte care au aparținut marelui cântăreț, între care și un jurnal, care conține poezii și schițe;
  • 2006: După o perioadă de câteva luni de interimat, Serviciul Român de Informații are un nou director în persoana lui George Maior, un politician român, membru al PSD. Claudiu Săftoiu, fostul consilier al președintelui României Traian Băsescu, este numit director al Serviciului de Informații Externe român;
  • 2010: Accidentul de la uzina de aluminiu din Ajka (vestul Ungariei) s-a soldat cu cel puțin 9 persoane decedate și 122 rănite. Lichidul toxic a ajuns în Dunăre pe data de 7 octombrie 2010, poluând considerabil apele fluviului.

Printre personalităţile care s-au născut pe 3 octombrie sunt:

  • 1160: Alys, Contesă de Vexin, fiica lui Louis al VII-lea al Franței (d. 1220);
  • 1289: Regele Louis al X-lea al Franței (d. 1316);
  • 1550: Carol al IX-lea al Suediei (d. 1611);
  • 1585: Anna de Austria, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (d. 1618);
  • 1626: Richard Cromwell, Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei, fiul lui Oliver Cromwell (d. 1712);
  • 1814: Jean-François Millet, pictor francez (d. 1875);
  • 1822: Rutherford B. Hayes, politician american, al 19-lea președinte al Statelor Unite (d. 1893);
  • 1859: George Cosmovici, compozitor român (d. 1927);
  • 1873: Gheorghe Țițeica, matematician român, membru, vicepreședinte și secretar general al Academiei Române (d. 1939);
  • 1881: George (Gogu) Constantinescu, om de știință, inventator și inginer român (d. 1965);
  • 1895: Buster Keaton, comic, cunoscut drept “omul care nu râde niciodată” (d. 1966);
  • 1923: Charlton Heston, actor american (d. 2008);
  • 1933: George Astaloș, poet, romancier și dramaturg român (d. 2014);
  • 1934: Mircea Albulescu, actor român de teatru și film (d. 2016);
  • 1943: Florian Pittiș, actor român de teatru și film (d. 2007);
  • 1946: Susan Sarandon, actriță americană;
  • 1955: Jorge Valdano, jucător și antrenor argentinian de fotbal;
  • 1976: Alicia Silverstone, actriță americană;
  • 1977: Cabral Ibacka, actor român;
  • 1984: Lena Katina, cântăreață rusă (t.A.T.u. și Neposedi);
  • 1989: Dakota Johnson, actriță americană.

Pe 3 octombrie au decedat:

  • 1052: Vladimir al Novgorodului (n. 1020);
  • 1250: Herman al VI-lea, Margraf de Baden (n. 1226);
  • 1669: Rembrandt, pictor olandez (n. 1606);
  • 1904: Frédéric Bartholdi, sculptor francez (n. 1834);
  • 1913: Josep Tapiró Baró, pictor spaniol (n. 1836);
  • 1935: Jean Béraud, pictor francez (n. 1849);
  • 1970: Janis Joplin, cântăreață americană (n. 1943);
  • 1994: Luigi Ionescu, cântăreț român (n. 1927);
  • 2006: Traian Ionescu, fotbalist și antrenor român (n. 1923);
  • 2010: Norman Wisdom, actor englez (n. 1915);
  • 2012: Constantin Țoiu, prozator român (n. 1923);
  • 2016: Ion Ochinciuc, prozator și dramaturg român (n. 1927).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button