Expres

Spor de suprasolicitare și pentru directorii de şcoli

 

Senatorii PSD Liviu Pop şi Ion Rotaru au depus, în Parlament, un proiect care prevede majorarea salariilor pentru personalul din învăţământul special şi acordarea de sporuri de suprasolicitare neuropsihică de 10%, inclusiv personalului auxiliar şi directorilor de şcoli. Propunerea legislativă a celor doi social-democraţi prevede modificarea Legii-Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul acordării unui spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar şi personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control, nu doar pentru personalul didactic de predare din învăţământ, aşa cum se întâmplă în prezent.
„Personalul didactic definit potrivit art. 88 alineatul 2 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, (Personalul didactic este format din personalul didactic de predare, personal didactic auxiliar şi personal didactic de conducere, de îndrumare şi control- n. r.), beneficiază de un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi”, arată iniţiatorii în proiectul de lege.
„Personalul didactic din învăţământul special şi special integrat, personalul didactic din Centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi din structurile coordonate, monitorizate şi evaluate de către aceste centre beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază”, mai prevede iniţiativa legislativă.
În prezent, Legea-Cadru nr.153/2017 stabileşte că doar „personalul didactic din învăţământul special beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază”.
Social-democraţii motivează, în expunerea de motive, faptul că directorii nu beneficiază în mod unitar de sporul de solicitare neuropsihică, deşi au obligaţia de a fi prezenţi la catedră.
„E nevoie de clarificarea unui aspect legat de modalitatea aplicării acestei prevederi referitoare la implementarea sporului de solicitare neuropsihică, în sensul că acest spor nu se acordă, în acest moment, în mod unitar şi personalului de conducere şi inspectorilor şcolari, ci numai personalului de predare, cu toate că şi directorii au obligaţia de a fi prezenţi la catedră şi că, mai mult decât atât, trebuie recunoscut efortul depus de directori, în calitatea lor atât de manageri, cât şi de profesori. De asemenea, trebuie avut în vedere că prevederile art. 16 din Legea nr. 153/2017 menţionează că sporul de suprasolicitare neuropsihică se acordă personalului de predare, fără alte menţiuni cu privire la excluderea funcţiilor de conducere de la posibilitatea acordării acesui drept”, susţin cei doi senatori PSD, în expunerea de motive. Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare