Expres

Spitalul Municipal Săcele a deschis Camera de gardă

După o lungă perioadă în care a fost unitate COVID, Spitalul Municipal Săcele a revenit la normal şi s-a reorganizat pentru a oferi servicii medicale şi altor categorii de pacienţi.

Astfel, de luni a fost deschisă Camera de gardă a spitalului, pentru pacienți adulţi şi copii, cu program non-stop. De asemenea, au fost deschise cabinetele de ambulatoriu în specialitățile Medicină internă şi Pediatrie.

„Cu acordul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Braşov se vor efectua internări continue pentru care vin cu bilet de trimitere sau prin Camera de Gardă. Internările se pot face în Compartimentul de Medicină Internă non-COVID. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice, se deschid internările continue la etajul întâi al spitalului. Internarea în Compartimentul de Boli Cronice se va face doar în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, şi numai cu programare prealabilă la medicul curant din cadrul spitalului”, a explicat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, într-o postare pe Facebook.

În ceea ce-i priveşte pe copii, aceştia pot fi internaţi cu însoţitor (de preferat mama) sau nu, în cadrul Compartimentului de Pediatrie Non-Covid.

Totuşi, a menţionat primarul, se vor putea interna în continuare şi pacienţi cu coronavirus, saloanele destinate acestora fiind la mezaninul clădirii. „Pentru a nu exista interacţionări între pacienţii pozitivi şi cei negativi la infecţia Covid-19, unitatea şi-a organizat noi circuite”, a precizat Virgil Popa.

Pentru pacienţii care necesită servicii medicale în spitalizare de zi pe specialităţi medicale sau chirurgicale, aceştia se pot adresa în baza biletului de trimitere de la medicul de familie şi cu cardul de sănătate, conform programului pe specialități afișat pe site www.spitalulmunicipalsacele.ro

E bine de știut că, în curând, în funcție de emiterea autorizației CNCAN, la Spitalul Municipal Săcele pacienții vor putea face și tomografii computerizate la parterul unității.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button