Expres

Sorin Grindeanu, despre scandalul pensiilor private: „O prostie aruncată în piaţă de un om politic”

 

Premierul Sorin Grindeanu a vorbit astăzi despre scandalul legat de legat de naţionalizarea pensiilor private, precizând că este un zvon, o prostie aruncată în piaţă de un om politic, făcând referire la Cătălin Predoiu.

„Am discutat cu preşedintele ANAF şi ministerul Finanţelor şi vreau să vă spun că, dincolo de partea serioasă pe care trebuie să o facă statul, fie că este vorba despre ASF sau ministerul de Finanţe, privesc şi din alt punct de vedere şi să vă gândiţi la originea acestui scandal, care nu îşi are baze în realitate. Un competitor politic intern, domnul Predoiu, a adus în atenţie acest subiect. Mă uit cu dezamgire la acest mod de a face politică. Întăresc că nu există această intenţie, iar cei care aduc aceste discuţii în spaţiul public şi sădesc neîncrederea, prin pârghiile pe care le are statul – fie că e vorba despre comisii de anchetă, ASF, minister – vor trebui să plătească. Nu putem să ne jucăm cu zvonuri care produc tulburări în piaţă. Dezminţim această prostie aruncată de un om politic”, a declarat Grindeanu.

Citiți și:

ASF a amendat NN Pensii cu 1% din capitalul social

Update. Ministerul Finanţelor neagă naţionalizarea pilonului II de pensii

Dragnea tună și fulgeră în scandalul naționalizării pensiilor private

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare