Expres

Soluția Danei Budeanu pentru reforma în sistemul de educație / Ce a spus despre Marius Nistor

Soluția Danei Budeanu pentru reforma în sistemul de educație.

Atoateștiutoarea Dana Budeanu știe cum se poate reforma învățământul românesc, lovit, acum, de haosul așa-zisei greve generale.

Soluția Danei Budeanu pentru reforma în sistemul de educație. La România TV, Dana Budeanu a declarat: „Să dispară jumătate dintre profesori, ăia care nu intră la ore, ăia care au fost angajați doar că sunt amanți ai profesoarelor de sport, ăia care ocupă posturi doar pentru că nu vine nimeni, ăia care zic «Lasă că îmi face Filofteia ora», raus! Să rămână jumătate din profesori, ăia care merită, și să aibă salarii duble!”.

Dana Budeanu l-a luat în colimator și pe liderul de sindicat Marius Nistor: „Domnul Nistor nu se duce și nu face el scăndăluț pe la Ionhannis, sau pe la minister, pentru condiții mai bune în școli? Nu, nu face asta. Nu a făcut niciodată. Dacă sindicatele ar fi pus presiune, ar fi făcut ceva în sensul ăsta. Împreună cu Marele Alb transformau sistemul de educație din România. Dar, nu au făcut nimic, zero! Iar acum vin sindicatele și spun că 87% dintre profesori continuă greva. Fals. Complet fals. Eu am o legătură reală cu profesorii și vă spun că intră la ore”.

Soluția Danei Budeanu pentru reforma în sistemul de educație

„Dascălii din România sunt cei care au votat PNL, USR. Asta au votat intelectualii. Vorbesc de cei 80% care sunt în grevă. Ați îngropat țara cu votul vostru intelectual. Au votat HoHa, Marele Alb. Ultimii 8 ani au îngropat definitiv sistemul de educație. Am avut copii în școală și am văzut concret cu s-a distrus totul. Ăsta este proiectul România Educată!”, a  mai spus Dana Budeanu.

Conform sursei citate, Dana Budeanu știe cum se pot încheia mediile tuturor elevilor: „În toate școlile există profesori care nu sunt în grevă și pot încheia mediile pentru toți copiii. Dacă nu, toți părinții și elevii pot face plângeri penale. Faceți plângeri penale că nu au fost încheiat mediile. E dreptul elevilor, e lege în acest sens. Bă, îngropați viitorul copiilor voștri. Sunteți responsabili de asta. Când le mai cumpărați imprimante, alte lucruri pentru școală, sau când le faceți cadouri. Trei luni pe an vacanță, superb. Stau acasă și iau banii”.

Citește și PĂREREA jurnalistei Anca Alexandrescu pe subiectul grevei din învățământ.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button