Expres

Societate din județul Brașov, amendată și lăsată fără material lemnos

O societate din județul Brașov a fost amendată și lăsată fără material lemnos.

„În perioada 30.10.2023 – 01.11.2023, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul personalului silvic din cadrul Gărzii Forestiere Brașov, au efectuat un control pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale asociate cu deținerea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos la o societate de profil din localitatea Zărnești, județul Brașov. Aici, în urma acestei activități, polițiștii au constatat faptul că societatea deținea 128 m3, lemn rotund, din speciile gorun și pin fără proveniență legală. De asemenea, polițiștii au mai stabilit și că societatea avea înregistrate în SUMAL 2.0 stocuri mai mari decât cele existente, respectiv o cantitate de 1,5 m3 lemn rotund, din specia plop”, a informat IPJ Brașov, printr-un comunicat.

Polițiștii au sancționat contravențional societatea pentru încălcarea prevederilor legii silvice, cu amendă în cuantum de 31.000 lei, fiind dispusă, totodată, măsura complementară a confiscării cantității totale de 129,5 m3, lemn rotund, în valoare totală de 117.000 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare