Expres

Sindicalistul Firicel despre raziile nocturne ale Poliţiei: nu toți cetățenii țării care circulă noaptea pe drumurile publice sunt infractori/suspecți

 

În partea a doua a sesizării făcute de sindicalistul Alexandru Firicel cu privire la condiţiile în care este asigurată paza clădirii în care a funcţionat clubul Colectiv (detalii AICI), el acuză persoanele tinere numite în funcţii de conducere în cadrul Poliţiei că uită faptul că România este stat de drept, democratic, şi că nu este legal să consideri din start infractori pe oamenii care circulă noaptea pe drumurile publice şi să-i legitimezi sau să-i percheziţionezi fără temei.

„În urma schimbărilor de personal (cu precădere a celui cu funcții de conducere) prin «împuternicirea» unor persoane tinere, s-a remarcat o necunoaștere a unor astfel de «conducători» a faptului că România, de 27 de ani, a îmbrățișat statul de drept, democratic.
În acest sens arăt că nu toți cetățenii țării care circulă noaptea pe drumurile publice sunt «infractori»/«suspecți» iar pentru a opri și legitima respectiv percheziționa un cetățean este nevoie de «indicii temeinice», nicidecum de a abuza de obligația legală a polițistului de a preveni fapte anti-sociale. Statisticile ce se întocmesc de către conducători cu privire la «controlul persoanelor și autovehiculelor» trebuie să evidențieze obiectivitatea polițistului nicidecum «cantitatea» activităților solicitată polițiștilor de către persoanele cu funcții de conducere”, scrie în sesizare.

După ce a amintit de prevederile OUG nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, sindicalistul a precizat că „este necesar ca noilor conducători să le fie prelucrate: Declarația Universală a Drepturilor Omului; Convenția Europeană a Drepturilor Omului; Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene; Constituția României şi Legea nr. 218/2002, art. 1-5 din Legea nr. 360/2002 și HG nr. 725/2015”.

Propunerile sindicalistului

Pentru evitarea unor eventuale abuzuri şi ilegalităţi, Alexandru Firicel a propus ca Poliţia să se implice în prevenirea faptelor anti-sociale prin:

„- publicarea normelor interne care vizează activitățile polițiștilor;
– apariții dese în mass-media prin care să fie aduse la cunoștința opiniei publice intențiile, proiectele ș.a. aspecte de interes public ale instituției cu referire la activitățile pe care le desfășoară angajații (polițiștii);
– desecretizarea Regulamentelor de organizare și funcționare pentru respectarea principiului transparenței, al statului de drept. A se observa că D.I.I.C.O.T. are publicat propriul regulament dar și D.G.A. ș.a. instituții de forță ale statului de drept România;
– identificarea și eliminarea angajaților cu mentalități învechite, din perioadele de tristă amintire, nicidecum promovarea acestora în funcții de conducere așa cum se întâmplă în prezent în poliția Română (spre ex. DGPMB-Poliția Sector 4). În caz contrar, se pune în pericol statul de drept, democrația și instituțiile acestuia”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare