Expres

Și șoferii RATBV protestează

Și șoferii RATBV protestează. Grevele organizate sau anunțate de sindicaliștii din Educație, Sănătate și Poliție și-au găsit ecou și în rândul șoferilor de troleibuze și autobuze din Brașov. Potrivit liderului Sindicatului Liber 2015 RATBV, Ion Zbârnea, nu este vorba despre o acțiune revendicativă în sine, ci de un gest de solidaritate. Protestul înseamnă că mașinile operatorului de transport public din municipiu circulă cu farurile aprinse și pe timpul zilei.
Și șoferii RATBV protestează. Zbârnea, care este și președintele Transportatorilor și Serviciilor Publice din România, spune că la acțiune participă și șoferii angajați ai societăților de transport public din alte orașe. „Noi suntem solidari cu cei din învățământ, din sănătate, cu polițiștii, cu familiile acestora. Le susținem revendicările. În cazul în care acțiunile lor nu dau rezultat, negocierile eșuează, atunci ne vom așeza cu ei la masă și vom discuta cum putem să-i ajutăm mai bine, putând ajunge și noi, transportatorii publici, la grevă generală”, ne-a declarat Ion Zbârnea.
Acțiunea de solidarizare, începută miercuri la prânz, va dura cel puțin două zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare