Expres

Și astăzi e hram la Biserica din Tractorul

Și astăzi e hram la Biserica din Tractorul. După sărbătoarea Marelui Mucenic, pe 27 octombrie este celebrat Sfântului Dimitrie cel Nou sau Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor.

Moaştele sale considerate a fi făcătoare de minuni, sunt păstrate în Catedrala Patriarhală. Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou adună, timp de trei zile, mii de pelerini pe Dealul Patriarhiei din Capitală, care vin să atingă raclele cu moaştele Sfinţilor şi bucata din Crucea Sfântă.
În Brașov, lăcaşul de cult din Tractorul îşi sărbătoreşte și astăzi hramul: Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Cuviosul Dimitrie Basarabov sau Dimitrie cel Nou.
Desemnat, în 1774, ca protector al Cetăţii lui Bucur, Sf Dimitrie Basarabov a trăit în secolul al XIII-lea sau al XIV-lea, născându-se în satul Basarabi (n.r. – Basarabov, în Bulgaria de azi, la 80 km de Bucureşti), la sud de Dunăre, din părinţi ortodocşi de origine vlahă.

În copilărie, mergea cu vitele la păşune

. Legenda povesteşte că într-una dintre zile, din neatenţie, a călcat peste un cuib de păsări, omorând toţi puii din el. Îndurerat de întâmplare, se spune că şi-a pedepsit piciorul vinovat, mergând cu el desculţ, vreme de trei ani, prin arşiţă, ploaie ori viscol. Bunătatea, smerenia şi iubirea faţă de Dumnezeu şi tot ce e viu i-au caracterizat viaţa.

Nu se ştie exact nici când a intrat în mănăstire, nici când a trecut la cele veşnice.

Se povesteşte însă că, simţindu-şi sfârşitul aproape, Dimitrie s-ar fi întors pe valea râului Lom, unde se născuse, şi s-a aşezat între două dale de piatră, ca într-un sicriu, aluviunile acoperindu-i trupul pieritor.
După aproape 30 de ani, au început întâmplările minunate.

O fetiţă bolnavă de epilepsie l-a visat pe Dimitrie, care i-a promis că o va vindeca, dacă părinţii ei îi vor scoate trupul din prundişul ce-i acoperise rămăşiţele pământeşti.

Ceea ce s-a şi întâmplat, după ce oamenii i-au descoperit corpul neputrezit, moaştele sfântului fiind aduse în biserica din Basarabi.

Și astăzi e hram la Biserica din Tractorul


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] de părintele Iulian n-a putut rămâne indiferent. Miercuri, după Sf. Liturghie de Sf. Dumitru, hramul bisericii din Tractorul, inima sa a cedat. A fost înmormântat la Iași, pe plaiurile natale.Plecarea la cele veșnice […]

Back to top button