Expres

Sfințire de pictură la Mănăstirea din Predeal / Oficialități la Liturghia oficiată de Mitropolitul Ardealului

Sfințire de pictură la Mănăstirea din Predeal / Oficialități la Liturghia oficiată de Mitropolitul Ardealului

Slujbă specială, vineri, în biserica monument istoric a Mănăstirii „Sfântul Nicolae” din Predeal. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a săvârșit Liturghia arhierească la praznicul Întâmpinării Domnului și a binecuvântat lucrările de restaurare ale picturii efectuate în ultimă perioadă la exteriorul bisericii mici. Catapeteasma bisericii mici are o particularitate, având o singură ușă diaconească, relatează mitropolia-ardealului.ro
În soborul slujitor, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și alături de părintele duhovnic, s-au mai aflat exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Calinic Teselevici, protopopul de Bran-Zărnești, preotul Ion Manea, diaconi și alți slujitori ai sfintelor altare.
Alături de credincioși au fost prezenți Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Mihai Cătălin Văsii, prefectul județului Brașov, Șerban Constantin Todorică, președintele Consiliului Județean Brașov, Mihail Veștea, deputat de Brașov.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de obștea mănăstirii.
Praznicul a continuat cu slujba de binecuvântare a picturii din pridvorul bisericii mici istorice cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

La finalul Sfintei Liturghii, ÎPS Laurențiu a acordat ordinul cultural „Anastasia Șaguna” maicii starețe Spiridona Mihu, iar cele două viețuitoare ale obștii, rasofora Filofteia Trif și sora Elena Lapoviță, au primit acte de cinstire.

Foto: Costin Chesnoiu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare