Expres

Se fac reparații și pe străzi din cartierul Tractorul

Se fac reparații și pe străzi din cartierul Tractorul.

După ce, în urmă cu două săptămâni, au început lucrările de reparații pentru străzile din cartierele Bartolomeu Nord, Brașovul Vechi și Șchei, de luni se intervine și în cartierul Tractorul. Prima stradă din program este Aluminiului, unde au început lucrările de frezare și s-au introdus restricții de circulație pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor. În cartierul Tractorul, Valdek Impex, compania cu care municipalitatea are contract pentru reparații străzi (Lotul 1), a primit deja ordinul de începere a lucrărilor pe străzile: Aluminiului, Bronzului, 1 Decembrie 1918, Aleea Constructorilor, Independenței, Turnului.
Pe Lotul 2, de care se ocupă asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ, se lucrează pe strada Cireșului, la alei între blocuri pe strada Avram Iancu și la lacul Noua (RS Activ). Recon execută lucrări de consolidare a unui tronson din str. Fântâniței și de asfaltare a acestei străzi și a străzii Egalității. De astăzi, RS Activ începe lucrările de reparații pe strada Ioan Clopoțel.
Se execută lucrări majore, care presupun decapare mecanizată a unor tronsoane unde au apărut gropi, crăpături, văluriri sau burdușiri și turnarea de covoare asfaltice.

Se lucrează și în Dârste, Noua și zona de nord

Se fac reparații și pe străzi din cartierul Tractorul. Reprezentanții Primăriei au anunțat continuarea lucrărilor de reparații în cartierele Dârste și Noua, dar și în zona de nord a orașului.

În baza evaluării făcute de inspectorii Primăriei, dar și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, pentru anul 2023 s-au stabilit 132 de străzi pe care sunt necesare intervenții, de la decapare mecanizată (frezare, n.n.) și reparații îmbrăcăminți asfaltice, la turnare covoare asfaltice, refacere pavaj și reparații trotuare. Lucrările sunt corelate și cu intervențiile deținătorilor de rețele, astfel încât acestea să se facă o singură dată și într-un timp cât mai scurt, atât de rețeliști, cât și de firmele care execută lucrările de reparații.
În acest an, Consiliul Local a aprobat, prin bugetul municipiului, alocarea sumei de 37 de milioane de lei pentru asigurarea serviciilor de reparații și întreținere străzi, trotuare și alei.

Lista de străzi va suferi modificări și completări, în funcție de constatările inspectorilor municipalității, dar și de sesizările primite de la cetățeni.

Ce străzi s-au reparat deja

Se fac reparații și pe străzi din cartierul Tractorul. Potrivit aceleiași surse, până în prezent, s-au executat reparații pe străzile Grigore Ureche, Ecaterina Teodoroiu, Abatorului, Bogdan Vodă, Ion-Heliade Rădulescu, bretelele de legătură sub pasajul Fartec, Bazaltului, Cărămidăriei, Livada Vulturului.

„Odată cu încălzirea vremii și cu deschiderea stațiilor de asfalt, am început și reparațiile capitale pe străzi. Avem 132 de străzi prinse în program, le puteți vedea pe abc.brasovcity.ro, actualizăm această planificare în funcție de feedback-ul primit de la dumneavoastră și de problemele semnalate. Până acum, am putut să punem doar plombe; de acum intrăm cu decapare mecanizată și cu turnarea de covor asfaltic nou pe toate cele 132 de străzi prinse în acest program. Foarte important, planificarea ține cont și de lucrările rețeliștilor, pentru a nu lucra de două ori pe aceeași porțiune de stradă. Vă invit să vă implicați fie semnalând probleme, fie consultând graficul de lucrări și urmărind calitatea execuției acestora. Fiecare sesizare ne ajută”, declara primarul Allen Coliban, la începutul lucrărilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
11 luni în urmă

[…] Independenței din Brașov. Artera rutieră a intrat de miercuri în reparaţii, alături de alte străzi din cartierul Tractorul. Potrivit reprezentanților Primăriei Braşov, pe această stradă se lucrează alternativ, pe […]

10 luni în urmă

[…] Primăriei, dar şi în urma sesizărilor primite de la cetăţeni, pentru anul 2023 s-au stabilit 132 de străzi pe care sunt necesare intervenţii, de la decaparea mecanizată (frezare) şi reparaţii, la turnarea de covoare asfaltice, refacere […]

9 luni în urmă

[…] la străzi. Lucrările programate pentru această perioadă sunt în plină desfășurare. Se lucrează în continuare în cartierele Astra, Șchei, Craiter, Brașovul Vechi și la capătul de linie […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare