Expres

Scifest – sănătate, ecologie și jocuri cu roboți

Scifest – sănătate, ecologie și jocuri cu roboți

„SCIFEST – Programul de ştiinţă şi industrii creative” are loc de astăzi până sâmbătă, la Brașov.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov și cuprinde oferte de educaţie pentru sănătate, protecţia mediului şi ştiinţă.

Astăzi între orele 17.00 – 19.00, în mansarda Casei Baiulescu, puteți participa la Atelier de Burnout, coordonat de Cristina Mirică. Workshop-ul este dedicat tinerilor și adulților care doresc să combată stresul și să aibă o viață mai echilibrată şi mai sănătoasă.

Vineri, 10 noiembrie, începând de la orele 13.00, Andrei Blumer, de la Asociaţia de Ecoturism din România va prezenta Codul Bunelor Ecomaniere, dedicat celor care doresc să afle mai multe despre cum să păstrăm balanţa între consumul nostru şi mediul înconjurător, ce fel de ecomaniere să practicăm, care sunt atitudinile şi gesturile responsabile pe care le putem face şi caree depind de noi direct.

Ziua de sâmbătă este dedicată experimentelor ştiinţifice şi jocurilor educaţionale, roboticii şi programării.

„Filiala nr. 4 – Centrul Info-documentar «Valeriu Branişte» vă invită la Sufrageria din Mall Magnolia, între orele 10.00 și 14.00 pentru experimente fizico-chimice, ateliere de robotică și ateliere de educație STEM (Ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică). Acestea vor fi coordonate, în ordinea enumerată anterior, de chimist Adriana Neculăiță, de membri ai Clubului de Coding și Robotică al Filialei 4 împreună cu Dan Pica – tester de jocuri și de membri ai Clubului de Service Learning IMPACT din cadrul Filialei 4. Vă îndemnăm să vă încercați puterile cu kit-urile robotice – veți putea monta, construi şi crea roboți solari, mână de cyborg, braţ robotic şi multe altele. De asemenea, veți face primii paşi în educaţia STEM. Și mai mult, veți descoperi fenomene chimice și fizice, testând cât de multe se pot experimenta, cu materiale la îndemâna oricui”, a precizat Daniel Nazare, directorul Bibliotecii Județene „George Barițiu”.

Detalii în broşura programului, aici:


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
5 luni în urmă

[…] Codul Bunelor Ecomaniere, cu Andrei Blumer (Asociaţia de Ecoturism din România), în cadrul SCIFEST – Program de Ştiință și Industrii Creative▪ Centrul Cultural Reduta, ora 18:00 – […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare