Sărbătoare cu înainte-prăznuire. Slujba din această seară se oficiază o dată pe an

Creștinii din cultele istorice se pregătesc să întâmpine una dintre marile sărbători închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, numită „Adormirea Maicii Domnului” în Biserica Ortodoxă și „Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria, în Biserica Romano-Catolică. Recent, biserica anglicană a introdus „Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria” pe aceeași dată. Este ultima, cronologic, din cele patru sărbători mariologice, care încheie ciclul mai larg al praznicelor împărătești din Biserica Ortodoxă și anticipează sfârșitul calendarului liturgic (31 august). Cunoscută popular și sub numele de „Sântă Marie Mare” sau Sântămărie Mare, Adormirea Maicii Domnului este și cea mai veche dintre sărbătorile mariologice. Originea ei se află în Biserica primară și a fost dintru începuturi legată de cultul morților și cinstirea sfinților. Praznicul este precedat în Biserica Ortodoxă de un post de două săptămâni, întrucât Sfânta Fecioară Maria Născătoarea de Dumnezeu este cea care a reprezentat un nou prilej de practică ascetică și exigență morală.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului începe cu o zi înainte, din 14 august, fiind o sărbătoare cu înainte-prăznuire. În această seară, în bisericile și mănăstirile ortodoxe se săvârșește Prohodul Maicii Domnului, dar și slujbe de Maslu și Litie.

Ca și în Vinerea Mare de dinaintea Învierii Domnului, în preziua sărbătorii creștine din 15 august se oficiază în biserici Prohodul Maicii Domnului, când clerul și credincioșii, cu lumânări aprinse în mâini, se roagă și cântă (pe un text închinat acestui eveniment) în jurul icoanei (foto 2 ) ce reprezintă simbolic catafalcul Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, după care se înconjoară biserica (foto 3). Acesta este precedat sau urmat de Sf. Maslu și de Litie, mai ales în mănăstirile închinate prin hram Maicii Domnului sau în cele care adăpostesc icoane făcătoare de minuni ale Sf. Fecioare Maria – cum sunt Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și cea de la Nicula (Cluj) sau cea de la Moisei, din Maramureș, Putna, lângă Suceava -, spre care credincioșii au plecat cu două-trei zile înainte în pelerinaj. Aici credincioșii priveghează toată noaptea, participând la slujbe și la rugăciuni, iar cei mai fervenți înconjoară lăcașurile în genunchi. Prin unele zone ale țării, în ajunul sărbătorii, 14 august, numită „Ziua cercurilor Sfintei Mării”, oamenii se adună și povestesc despre bunătatea și minunile Maicii Domnului.

Adormirea Maicii Domnului este o „sărbătoare de întristare”, fiind din perioada Bisericii primare una închinată cultului morților și sfinților. La Brașov sunt două biserici cu acest hram: catedrala din Piața Sfatului (foto 1) și lăcașul de cult de pe strada Bisericii Române.

Maica Domnului s-a pregătit pentru „adormire”

Tradiția consemnează că Maica Domnului, la vârsta de 63 de ani, s-a retras în Grădina Ghetsemani din Ierusalim, pregătindu-se, în post și rugăciune, pentru marea trecere spre veșnicie, în urma unui mesaj dumnezeiesc al Arhanghelului Gabriel, același care i-a vestit că Îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Deși apostolii erau răspândiți în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenți la eveniment, Sfânta Fecioară înștiințându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă. Potrivit tradiției, mai multe minuni au însoțit miracolul prin care Maica Domnului, căzută în „adormire” a urcat la cer, cu tot cu trup. Încăperea a fost luminată de prezența Mântuitorului Hristos care a luat cu Sine sufletul Maicii Domnului. De altfel, iconografia bizantină a ipostaziat momentul într­-un mod foarte original, reprezentând sufletul neprihănit al Fecioarei sub chipul simbolic al unui nou-născut pe care Mântuitorul îl poartă în brațele sale. Evenimentele ulterioare s-au desfășurat după scenariul hristologic binecunoscut: punerea în mormânt, învierea și înălțarea la cer cu trupul a Maicii Domnului. 
Scenariul nu este actualizat întâmplător, ci întăreşte direcţiile esenţiale ale eshatologiei creştine. Analogia cu Sfântul Apostol Toma, care de data aceasta nu va mai rata minunea Învierii şi certitudinea Înălţării la cer a Maicii Domnului, este frapantă. Necesitatea cinstirii Maicii Domnului a fost explicată dogmatic în Sinodul al III-­lea Ecumenic de la Efes (431), când a avut loc condamnarea ereziei nestoriene. Potrivit episcopului Nestorie, în Logosul Întrupat există două persoane distincte, cu firi distincte, care se manifestă ierarhic separat. De aceea, Nestorie a negat calitatea Maicii Domnului de „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos), acceptând-­o numai pe aceea de „Născătoare de om” (Antropotokos), cel mult „Născătoare de Hristos” (Hristotokos). Principalul său opozant, Sf. Chiril al Alexandriei a definit doctrina despre unirea celor două firi în persoana unică a Logosului şi a trasat liniile fundamentale ale doctrinei mariologice. Tradiţia menţionează că în timpul lucrărilor sinodale, în tensiunea disputei, Însăşi Maica Domnului s-­ar fi arătat într-­o amplă viziune, înconjurată de heruvimi şi serafimi care cântau Axionul Născătoarei de Dumnezeu.