Expres

„Salvator din pasiune” face 10 ani: mii de voluntari au intervenit în sprijinul românilor

Programul național „Salvator din pasiune”, derulat de Departamentul pentru Situații de Urgență și IGSU, marchează 10 ani de la lansare, timp în care peste 18.000 de voluntari s-au implicat activ în sprijinul comunităților.

Lansat în 2016, programul „Salvator din pasiune” a devenit, în ultimul deceniu, unul dintre cele mai importante proiecte de voluntariat din România în domeniul situațiilor de urgență.

Inițiativa a avut ca scop atragerea cetățenilor dornici să contribuie la prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, dar și la dezvoltarea unei culturi a responsabilității civice. De la aproximativ 750 de voluntari înscriși în primul an, programul a ajuns astăzi la peste 18.000 de participanți, dintre care mai mult de 7.700 sunt activi.

Voluntarii au beneficiat de instruire specializată, inclusiv cursuri de prim ajutor calificat și au fost implicați atât în activități de prevenire, cât și în intervenții reale alături de echipajele profesioniste.

Numărul activităților de informare preventivă a crescut semnificativ, ajungând în prezent la peste 4.000 anual, iar participarea voluntarilor la intervenții a însumat zeci de mii de acțiuni.

Programul a avut un impact major în rândul tinerilor, oferindu-le oportunitatea de a se implica activ și de a-și dezvolta abilități esențiale precum spiritul de echipă, disciplina și responsabilitatea.

IGSU a transmis mulțumiri tuturor voluntarilor implicați și a subliniat că programul rămâne deschis celor care doresc să contribuie la siguranța comunității.

Persoanele interesate se pot înscrie dacă au vârsta între 16 și 65 de ani, sunt apte medical, nu au antecedente penale și îndeplinesc condițiile necesare prevăzute de regulament.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button