Expres

Sancțiuni aplicate la un târg din Prejmer. Controale și în Săcele

Sancțiuni aplicate la un târg din Prejmer. Acțiunea de control a avut loc ieri, în intervalul orar 06.00 – 15.00.

„Ca urmare a organizării unui târg de bunuri de larg consum, organizat pe raza localității Prejmer, din județul Brașov, polițiști din cadrul Secției de Poliției Rurală Feldioara, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, au acționat în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru verificarea modalității respectării tuturor normelor legale în vigoare”, au explicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.


Polițiștii brașoveni au aplicat 11 sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a acestora este 3.000 de lei. Zece dintre sancțiuni au fost date pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice. O sancțiune a fost dată pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
De asemenea, polițiștii au reținut un permis de conducere și au reținut plăcuțele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare ale unui autovehicul.

Acțiune de control și în Săcele

Tot ieri, a avut loc o acțiune rutieră în Săcele, jud. Brașov. Polițiștii au acționat în intervalul orar 07.00 – 10.00.
Agenții au testat 70 de conducători de autovehicule din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat. Ei au reținut un permis, pentru conducere sub influența alcoolului. Totodată, au reținut 2 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecției tehnice periodice.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 3.900 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Sancțiuni aplicate la un târg din Prejmer. Controale și în Săcele […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare