Expres

Salvamontiștii participă la cursuri de prim ajutor calificat

 

Salvamontiști din Brașov și din celelalte zone ale țării au început cursuri de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare, în centrele de pregătire SMURD din Piteşti, Oradea, Bucureşti, Craiova, Cluj, Sibiu, Iasi, Tg.Mureş, Pucioasa şi Timişoara.

„Deși toţi salvamontiştii din ţară deţin pregătirea medicală necesară practicării acestei profesii, pregătire dobândită în urma absolvirii cursurilor Şcolii Naţionale Salvamont, în cadrul procesului de pregătire continuă şi dezvoltare profesională a salvatorilor montani, cu sprijinul deosebit al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al Departamentului Pentru Situaţii de Urgenţă, a fost iniţiat un program de perfecţionare pe linie de prim ajutor calificat, aducându-se astfel un real beneficiu în pregătirea medicală a salvatorilor montani, şi implicit, în asigurarea unor servicii de salvare montană de calitate. Programul va continua pe parcursul întregului an, salvamontiști din întreaga țară urmând să participe la sesiunile de formare și specializare în prim ajutor calificat”, au precizat reprezentanții Salvamont România.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare