Expres

Sală de sport nouă pentru Colegiul Tehnic de Transporturi

Sală de sport nouă pentru Colegiul Tehnic de Transporturi. A fost reabilitată printr-un parteneriat între Fundația Comunitară Brașov, instituția de învățământ și Primăria Brașov, cu sprijinul unui mare magazin de articole sportive.
Sala de sport va fi una multifuncțională și a fost reabilitată complet, la interior și exterior. Potrivit Laurei Popeea, director executiv al Fundației Comunitare Brașov, au fost refăcute podeaua și suprafața de joc (pentru handbal, baschet, fotbal, volei), au fost renovați pereții, cu refacerea tencuielii și a zugrăvelii, izolarea termică exterioară, iar municipalitatea a suportat costurile refacerii sistemului de aerisire, izolației exterioare și a ușilor de acces.
Ne bucurăm că am avut ocazia să inaugurăm noua sală de sport a Colegiului Tehnic de Transporturi, un model de bune practici în ceea ce înseamnă implicarea privată, implicarea comunității, împreună cu municipalitatea. Este o sală care a fost realizată cu sprijinul și finanțarea obținută de către Fundația Comunitară Brașov, prin programul «Sportul pentru toți», iar o parte din investiție a fost realizată de către Primăria Municipiului Brașov. Pe lângă asta, programul «Sportul pentru toți» prevede să dotăm sălile de sport din școlile brașovene cu echipamente sportive. O parte dintre acestea au ajuns chiar de ieri aici, la noua sală de sport a Colegiului Tehnic de Transporturi, și sperăm ca prin acest program tinerii brașoveni, elevii brașoveni, să facă mai mult sport și mai ales să dobândească valorile pe care sportul le insuflă – de la munca în echipă, la disciplină și perseverență“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Condiția fizică e necesară pentru a fi un mecanic auto bun

Sală de sport nouă pentru Colegiul Tehnic de Transporturi. „Noi din fericire am câștigat un proiect pentru reabilitarea sălii de sport, pentru că noi considerăm că sportul este foarte important pentru absolvenții școlii noastre. Nu se poate să realizezi sarcinile unei calificări ca mecanic auto sau electrician auto, calificările pe care noi le pregătim în colegiu, fără să ai condiție fizică. Și atunci e foarte important să punem bazele din școală pentru această condiție necesară pentru a fi un mecanic bun. Școala noastră are 850 de elevi. Toți vor beneficia evident de sala de sport. Investiția este peste 10.000 de euro“, a spus Ramona Daniela Țițeiu, directorul Colegiului Tehnic de Transporturi.

Patru proiecte prin „Sportul pentru toți”

La Brașov, Sala de sport a Colegiului Tehnic de Transporturi este doar unul dintre cele patru proiecte puse în practică anul acesta de companie și de Fundația Comunitară. Se adaugă sălile de sport ale Colegiului Național Aprily Lajos, un teren de sport multifuncțional, exterior, cu gazon artificial, la Școala Gimnazială nr 13, și un teren de handbal la Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil.
Pe de altă parte, programul municipalității prevede dotarea tuturor celor 38 de unități de învățământ – școli și licee cu echipamente sportive. Aproximativ 2.000 de mingi de fotbal, baschet, handbal și volei, peste 600 de rachete de tenis și de badminton și aproape 1.500 de mingi de tenis și fluturași pentru badminton, peste 240 de saltele de gimnastică și peste 3.400 de echipamente de fitness (mingi medicinale de diferite mărimi, maieuri de departajare, conuri de antrenament, seturi de benzi elastice, gantere de diferite greutăți și corzi pentru sărit).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Mimi Dobre
1 an în urmă

Ce frumos..felicitari! Numai la faimoasa scoala 2 nu se poate da in folosinta minunata sala de sport construita in curtea uriasei scoli unde sunt aprox 1500 de elevi. Elevii isi desfasoara ora de ed. fizica in sali mici, sau daca… Citeşte mai mult »

Willy
1 an în urmă

Bine ca a fost panglica de inaugurare destul de lunga si au incaput cele 5 persoane din poza.

Back to top button