Expres

Restaurante, baruri și cofetării din Triaj -Craiter, controlate de Poliția Locală / Aproape jumătate erau deschise fără autorizație de funcționare

Restaurante, baruri și cofetării din cartierele Triaj și Craiter, din municipiul Brașov, au fost controlate de polițiștii locali, descoperindu-se că unele dintre acestea au fost deschise fără autorizație de funcționare.

„În perioada 16.11.2023-28.11.2023, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale au efectuat activități de control, în baza unui plan de măsuri, la unitățile de alimentație publică din cartierele Triaj și Craiter.

Agenții economici au fost verificați în ceea ce privește deținerea autorizației de funcționare și respectarea prevederilor legislative referitoare la desfășurarea exercițiului comercial.
În urma controalelor, polițiștii locali au constatat că 8 dintre cei 17 agenți economici (restaurante, baruri și cofetării) verificați nu dețineau autorizație de funcționare. Agenții economici respectivi au fost sanctionați contravențional cu amenzi în cuantum de 3200 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea activităților comerciale desfășurate până la data autorizării, conform prevederilor O.G. nr.99/2000 (R) privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.


Verificările vor continua în toate cartierele din Municipiul Brașov.
Pe această cale, le reamintim agenților economici că deținerea autorizației/acordului de funcționare pentru a desfășura exerciții comerciale reprezintă o obligație prevăzută de legislația incidentă, lipsa acestui document fiind sancționată cu amendă și cu suspendarea activității până la data autorizării”, au informat reprezentanții Poliției Locale Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button