Expres

Referendumul din comuna Ucea, împotriva depozitului

Referendumul din comuna Ucea, împotriva depozitului

Conform datelor publicate azi de Autoritatea Electorală Permanentă, din cei 1.040 de participanţi la vot, 1.023, reprezentând peste 98% dintre aceştia, au pus ştampila pe „Nu”.
Zece persoane au votat favorabil pentru staţia de biogaz iar 7 voturi au fost anulate. La vot au fost așteptate 1.823 de persoane, înscrise pe listele electorale permanente.

Referendumul este valid, prezenţa la urne la scrutinul de duminică fiind de 57,4% din totalul populaţiei comunei cu drept de vot, care este de 1.996 de persoane.
Acesta a fost al treilea referendum local organizat în mai puţin de patru ani în judeţul Braşov – după cel de la Codlea, din septembrie 2021, pe tema centurii ocolitoare, şi cel de la Dumbrăviţa, din 2022, privind demiterea primarului.
Locuitorii din comuna Ucea au fost chemaţi la urne pentru a se pronunţa în privinţa dării în funcţiune în localitate a unei staţii de biogaz care ar fi urmat să folosească deşeuri de natură animală, un proiect al unei firme din judeţul Bacău, ce urma să dezvolte afacerea pe facilitatea deja existentă, aparţinând firmei de prelucrare a cărnii din localitate, care, intrată în insolvenţă, a vândut-o, potrivit Agerpres.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Ron
5 luni în urmă

Cu alte cuvinte, multă…….. ministerului Mediului că a fost de acord cu acest dezastru ecologic!

Back to top button