Expres

RATBV: Modificări de scurtă durată la traseele liniilor 4, 50 și 52, joi

Vor fi modificări de scurtă durată la traseele liniilor 4, 50 și 52, joi, în municipiul Brașov.

„RATBV îi informează pe utilizatorii liniilor 4, 50 și 52 despre faptul că joi, 25 mai 2023, în intervalul orar 11.20 – 11.40, autobuzele de pe traseele menționate vor avea traseele modificate, circulând, pe sensul de urcare spre Șchei, doar până la stația Biserica Neagră, iar apoi pe Șirul Beethoven și Strada Poarta Șchei. Măsura este determinată de faptul că în perioada prezentată, pe strada Căpitan Ilie Birt, la intersecția cu strada C. Brâncoveanu, în zona Pieței Unirii și până la intersecția cu străzile Băilor și Prundului, se vor desfășura activități ceremoniale ocazionate de Ziua Eroilor.


Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe clienții RATBV că imediat după finalizarea festivităților vom relua circulația pe liniile amintite, cu mențiunea că pentru o perioadă de câteva ore vor apărea neconcordanțe între programul afișat și orele de sosire în stații. În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră sau organizatori, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de societatea noastră”, a transmis purtătorul de cuvânt al RATBV, Silviu Ștefan.

Vezi și: RATBV: Autobuzele de pe linia 36 vor circula pe un traseu deviat


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare