Expres

Raed Arafat: Medicii să lucreze ori la stat, ori la privat

 

Medicul Raed Arafat, secretar de stat în MAI, susţine că odată cu creşterea veniturilor din sistemul sanitar, ar trebui să se ia şi alte măsuri, cea mai importantă fiind delimitarea sectorului privat de cel public şi impunerea interdicţiei cadrelor medicale de a lucra simultan în ambele sectoare. Raed Arafat estimează că aproximativ 20% dintre medici, asistenţi şi personalul medical lucrează şi la stat şi la privat şi consideră că nu este normal să lucrezi în două locuri, pentru că nu te poţi dedica total pacienţilor în acest fel.
„Ştiu că această temă este una extrem de sensibilă, însă pentru acoperirea costurilor sectorului comercial pot fi încurajate asigurările private complementare şi alte modalităţi care să nu fie la concurenţă cu sectorul public, care deţine un rol social major având alocată o sumă care oricum este insuficientă. Pasul de a creşte veniturile personalului din sănătate este unul foarte important, însă acesta trebuie să vină şi cu alte măsuri, una şi cea mai importantă din punctul meu de vedere este delimitarea sectorului privat comercial de cel public şi stabilirea unor reguli foarte clare care să ajungă chiar şi la interdicţia de a lucra simultan în ambele sectoare, neştiind niciodată dacă medicul sau asistentul este loial locului de muncă din sectorul public şi dacă într-adevăr acesta deserveşte interesul pacienţilor corect sau încearcă să-i plimbe între cele două sectoare şi să-i facă să plătească cât mai mult posibil fără a ţine cont de posibilităţile lor şi problemele lor”, susţine Raed Arafat într-o postare pe Facebook.
Totodată, secretarul de stat a precizat, în direct la Realitatea TV: „Ştim foarte clar că acest fenomen există, există chiar în domeniul urgenţei şi are un impact negativ. Este un procent important al celor care lucrează şi la stat şi la privat. Nu vă pot da acum o cifră exactă, dar probabil e vorba de 20% din tot personalul medical, nu numai medici. Acum plătim medicii mai corect, nu ar trebui să existe impact financiar asupra medicilor. Este normal să nu lucrezi în două locuri, pentru a te putea dedica pacienţilor. Dacă cei care lucrează în sistem nu se dedică locului de muncă şi pacienţilor din sectorul respectiv, vom avea probleme în continuare. Din momentul în care eşti angajatul unui sector şi primeşti salariu, acest sector trebuie să fie reglementat. Este ca orice patron. Şi statul are dreptul să reglementeze, nu poate să fie ca la piaţa liberă, nu suntem la aprozar”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button