Expres

Radare în „cascadă”, pe DN 1, în județele Brașov și Prahova / Amenzi de peste 100.000 de lei

  • radar_3.jpg

Polițiștii rutieri din județul Brașov, în colaborare cu colegii din Prahova, au desfășurat ieri control în „cascadă”, pe DN 1, pentru depistarea șoferilor care încalcă limita legală de viteză. Acțiunea a avut loc în intervalul orar 10.00-13.00.

În cadrul activităților desfășurate au fost utilizate 13 aparate de măsurare a vitezei, respectiv 4 cinemometre TruCam și 9 aparate radar Autovision.

„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 277 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 196 fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 81 pentru alte abateri la regimul rutier, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate fiind de peste 105.000 lei.
Au fost reținute 13 permise de conducere, dintre acestea 9 fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru depășire neregulamentară, 1 pentru conducere sub influența alcoolului și 1 pentru utilizarea telefonului mobil concomitent cu nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, polițiștii au reținut 9 certificate de înmatriculare”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Tot ieri, în intervalul orar 16.00 – 24.00, polițiștii de la cele cinci secții din municipiul Brașov, în colaborare cu polițiști locali, au desfășurat o acțiune pentru combaterea cerșetoriei și verificarea respectării normelor rutiere și a celor de conviețuire.

Verificările au avut loc în zonele aglomerate din municipiul Brașov, respectiv în zona supermarketurilor și a societăților comerciale, fiind instituite și filtre rutiere.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 74 de persoane și au fost verificate 49 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 2.600 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare