Expres

Proteste faţă de OUG 7: şi actorii au ieşit în stradă în semn de solidaritate cu magistraţii

  • protest-actori_264101.jpg
  • protest-OUG7_264102.jpg
  • protest-Rebengiuc1_264100.jpg
 

Un nou protest față de Ordonanța dată de Tudorel Toader ce modifică iar legile justiției a avut loc duminică seară în Capitală. Protestatarii s-au adunat mai întâi în Piața Victoriei, unde au manifestat pentru retragerea OUG 7 și independența justiției, scandând „Demisia!” sau „Abrogați și-apoi plecați!”, dar și „Magistrați, rezistați!”, „Kovesi, nu uita, țara e de partea ta!” și „România, stat european”.Miza acestor zile pentru noi toți este independența Justiției! Protestele continuă până la abrogarea ordonanței 7/2019 și desființarea Secției pentru magistrați! Parchete din toată țara și-au suspendat activitatea. Magistrații, procurori și judecători deopotrivă protestează zilnic pe treptele Tribunalelor. Suntem solidari cu toate revendicările acestora și mesajul nostru pentru ei este să nu cedeze în fata Guvernului! Suntem alături de ei, le apreciem munca și vom lupta împreună până la capăt pentru aceleași valori!”, se arată pe pagina de Facebook Corupția Ucide, în mesajul de mobilizare pentru duminică.
Apoi, manifestanții, al căror număr în punctul maxim a fost în jur de 2.200, au pornit într-un marș spre Ministerul Justiției, pe traseul Victoriei – Romană – Universitate – Unirii – Constituției. Când coloana de protestatari a trecut prin Piața Universității, în fața monumentului dedicat eroilor Revoluției, aceștia au strigat: „Cinste lor! Cinste eroilor!”. La Ministerul Justiției, lumea a scandat: „Gargamel, demisia!”. Gargamel este personajul negativ din seria comică de desene animate „Ştrumfii”, iar utilizatorii de reţele sociale i-au găsit asemănarea (nu doar fizică) încă de anul trecut, când ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a avut o ieşire publică de 80 de minute în care a anunţat declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi. Activitatea principală a personajului Gargamel este de a distruge ştrumfii şi a-i transforma în aur.
Proteste au avut loc duminică seară și la Sibiu, Cluj și Timișoara, unde oamenii au pornit în marș pe străzile orașelor, scandând „Magistrați, nu cedați” sau „Abrogați și plecați!”. La Sibiu, un violonist a interpretat Imnul României în fața oamenilor, iar mulți dintre protestatari l-au acompaniat în cor, potrivit Mediafax.

Rebengiuc: „De frica închisorii, iau justiţia în braţe şi o schimbă”

În același timp, și zeci de actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) au protestat duminică seară, pe treptele instituţiei, cerând o justiţie independentă şi arătându-şi astfel susţinerea față de magistrații care luptă împotriva punerii justiției sub control politic. Printre actorii care și-au declarat solidaritatea cu magistrații s-au numărat Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Marius Manole, Mihai Călin, Claudiu Bleonț. „Sprijinim în primul rând magistrații. Mii de magistrați protestează și cer să fie lăsați să-și facă treaba independent. Nu cred că liniștea mută este ceea ce trebuie să se întâmple în România acum”, a spus Mihai Călin. „Trebuie să ieșim la vot și trebuie să ne manifestăm. Trebuie să ne aducem aminte de anii `90 când erau zeci de mii de elevi și de studenți care protestau față de ce se întâmplă. Trebuie să ne ridicăm și să ne luptăm pentru ceea ce credem”, a continuat actorul.
„Mi-am dorit să nu mor în comunism. N-am izbutit chestia asta. O să mor în comunism!”, spunea în urmă cu un an Victor Rebengiuc. De aceea, actorul a fost din nou în stradă ridicând vocea împotriva celor care conduc astăzi România și fac scrum justiția. „Nu e un spectacol. Nu e uşor să vii şi să protestezi, este un risc asumat. Dacă lucrurile merg normal într-o ţară, nu ai de ce să protestezi. Dar când totul merge din ce în ce în ce mai prost… Puţin le pasă, ei fac tot ceea ce ştiu ei să facă. De frica închisorii, iau justiţia în braţe şi o schimbă cum vor ei. (…) Sper ca lucrurile să nu rămână aşa şi, dacă toţi oamenii de bună-credinţă ar înţelege că e cazul să protestăm, să dovedim că ne dăm seama de ce se întâmplă în ţară şi că nu suntem de acord cu modul în care merge treaba, asta ar fi singura speranţă, ca toată lumea să înţeleagă şi toată lumea să-şi spună cuvântul în legătură ce se întâmplă în ţara asta”, a declarat Victor Rebengiuc.
La rândul său, actrița Mariana Mihuț a spus că nu își dorește „un asemenea guvern rușinos” și un asemenea premier și vrea oameni tineri și capabili la conducerea țării.
Actorul Marius Manole anunțase că duminică va protesta împreună cu alți actori în fața Teatrului Național din București: „Duminică, 3 martie, înaintea spectacolului «Revizorul» de la Teatrul Naţional, voi fi alături de colegii mei în faţa teatrului, vă vom aştepta acolo purtând o banderolă albă la mână, banderolă pe care o vom purta de acum înainte până când acel OUG va fi retras. Acea banderolă albă înseamnă pentru noi libertate de expresie, înseamnă că suntem alături de magistraţii care au avut curaj şi au ieşit în stradă, înseamnă că susţinem statul de drept”, a spus Marius Manole într-un clip postat pe pagina sa de Facebook. Acesta i-a îndemnat pe toți actorii din țară să se solidarizeze cu protestul magistraților.
De altfel, mai mulți actori de la Teatrul Național din Cluj-Napoca au ieșit în fața instituției înainte de spectacolul de sâmbătă seară. Actorii au purtat banderole albe pe brațe și au avut coli de hârtie cu mesaje precum „Vrem un stat de drept”, „Susținem protestul magistraților”, „Respectul pentru justiție nu e opțional”, „Vrem o justiție independentă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare