Expres

Protest la BRAȘOV, împotriva creșterii tarifelor la poliţele RCA! Când va avea loc

 

Aproximativ 1.500 de persoane și tot atâtea vehicule (taxiuri, microbuze, autobuze, camioane și autoturisme personale) vor participa la un protest împotriva creșterii necontrolate a tarifelor RCA, pe data de 15 septembrie, în Brașov, după cum au informat Adrian Cașcaval – președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) Filiala Brașov și Grigore Todoran, președintele Camerei Naționale a Taximetriștilor din România – Filiala Brașov. Decizia vine după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pare să fi rămas „surdă” la plângerile transportatorilor cu privire la preţurile RCA.
Pentru protestul din Brașov a fost ales traseul strada Poienelor (punct de plecare) – Calea București – Primărie – Casa Armatei – Prefectură, între orele 9.00 și 15.00, dar în aceeași zi (pe 15 septembrie) vor avea loc acţiuni și la nivel național. În total, aproximativ 25.000 de persoane și 25.000 de vehicule vor ieși în stradă, în țară.

Creșterea tarifelor RCA nu este doar problema transportatorilor

Grigore Todoran a explicat că protestul va fi organizat împotriva creșterii nejustificate a tarifelor la asigurările RCA pentru transportatorii rutieri, dar şi pentru cetăţenii de rând. Conform sursei citate, prețurile în cazul transportului de mărfuri și persoane s-ar fi majorat cu peste 300%, în ultimii doi ani.

„Astfel, o poliță RCA pentru un autocar – clasa B0 a ajuns în acest moment la prețul de peste 22.000 de lei pe an, pentru un autocar la peste 18.000 de lei pe an, pentru un microbuz la peste 14.000 de lei pe an, iar pentru un taxi la peste 3.600 de lei pe an”, a exemplificat Grigore Todoran. Potrivit acestuia, creșterile necontrolate ale polițelor RCA îi afectează pe toți posesorii de autoturisme, motiv pentru care aceștia sunt invitați să susțină desfășurarea protestelor.

„În prezent, România are 136.000 de autovehicule de transport marfă și 60.000 de taxiuri și peste 6 milioane auto persoane fizice, captive într-o piață RCA controlată de către firme străine care, cel mai probabil, doresc să falimenteze această industrie cu capital românesc, pentru a putea deschide calea firmelor de transport străine”, sunt acuzații făcute publice de COTAR printr-un comunicat.

„Ne întrebăm cum este posibil ca reprezentanțele auto străine care operează în România să aibă tarife de manoperă de patru ori mai mari decât unitățile service independente, iar firmele de asigurări să achite aceste costuri fără nici un fel de problemă?”, se menționează în același comunicat.

Calcul efectuat de COTAR în privința RCA-urilor la taxiuri

Adrian Cașcaval, președintele COTAR – Filiala Brașov, a precizat că, deoarece ASF a refuzat de un an să comunice un preț de referință al RCA-ului, Confederația a efectuat calculul poliței pentru transportul de marfă și cel în regim de taxi în baza cifrelor prezentate în raportul Milliman, raportate la flota românească. „Rezultatele sunt surprinzătoare și dramatice pentru industria de transport autohtonă”, a subliniat el.

Potrivit raportului, frecvența daunei la autoturismele pentru persoane juridice este 9,26%, iar cea mai ridicată este de 16% (la camioane). Cum nu există o statistică numai pentru taxiuri, COTAR a luat în considerare frecvența cea mai ridicată, de 16%.
De asemenea, conform raportului Millliman, dauna medie pentru persoanele juridice este 4.651 de lei, sumă pe care COTAR a folosit-o la calcul, cu mențiunea că taxiurile înregistrează, în fapt, o valoare a daunei mai mică, întrucât sunt implicate în evenimente rutiere cu pagube materiale mici (tamponări ușoare, în mediul urban).
Astfel, ținând cont de faptul că în România există aproximativ 60.000 de licențe de taxi, iar 16% dintre acestea ar fi implicate în accidente, într-un an, rezultă că 9.600 de taxiuri au daune, conform calculului COTAR.
Prin urmare, suma anuală plătită de asiguratori pentru daunele provocate de taximetriști ar fi de 44.649.600 de lei.

Împărțind această valoare la numărul total al taxiurilor (60.000) rezultă 744 lei daună/mașină, la care se adaugă cheltuieli de administrare și vânzare.

Chiar și așa, conform calculului COTAR, la un cost anual al RCA-ului de 1.300 de lei pentru un taxi nou 0 mallus, asiguratorii înregistrează profit de 36 lei. „Cum am ajuns să plătim 3.600 lei/an la un taxi nou 0 mallus? Ce se întâmplă cu diferența dintre 1.300 lei până la 3.600 lei?”, sunt întrebările lansate de COTAR, în aceste condiții. De asemenea, transportatorii se întreabă „Ce se întâmplă cu diferența de la 1.200 euro la 5.000 de euro?” în cazul camioanelor.

„În 90% din cazuri asiguratorii nu acoperă întreaga daună”

Grigore Torodan a explicat că a dat peste o situaţie în care preţul a crescut peste weekend, fără o explicaţie raţională: „Vineri am cerut unui asigurator poliţă RCA pentru şase luni şi era 10.400 de lei, iar lunea, când am revenit, pentru acelaşi autovehicul a cerut 14.066 lei”.
Adrian Cașcaval și Grigore Todoran au adăugat că transportatorii sunt nemulțumiți nu doar de prețul polițelor RCA, ci și de faptul că plata daunelor se face cu întârziere și nu mereu în totalitate: „Atunci când vine vorba de plata daunelor, firmele de asigurări întârzie în mod sistematic și ilegal 85% din despăgubirile achitate sau achită doar parțial, în 90% din cazuri, aceste daune, sub materna supraveghere a ASF”.
În prezent, COTAR ia în considerare să apeleze la asiguratori din străinătate, conform preşedintelui Confederaţiei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button