Expres

Protest în centrul Brașovului, împotriva „ridicării” teraselor (video)

A fost protest în această după-amiază, în centrul Brașovului, împotriva „ridicării” teraselor. Patroni și angajați ai localurilor din Piața Sfatului și-au strigat oful „în stradă”. Ei și-au arătat nemulțumirea față de obligația de a-și demonta terasele, care atrăgeau în continuare clienți.

De ce nu mai pot funcționa terasele din centrul Brașovului. Explicația Primăriei…

„Amplasarea teraselor în municipiul Brașov se face conform Hotărârii Nr. 123/2009, (republicată conform H.C.L. nr. 691/2011; H.C.L. nr. 682/2017; H.C.L. nr. 506/2018; H.C.L. nr. 505/2019; H.C.L. nr. 609/2019; H.C.L. nr. 690/2020 şi conform H.C.L. nr. 34/2021), hotărâre care prevede caracterul sezonier al acestora, respectiv primăvară – vară – toamnă. Inclusiv în cazul celor pentru care a fost necesar eliberarea certificatului de urbanism s-a prevăzut perioada primăvară – vară – toamnă.
În perioada pandemiei, având în vedere restricțiile legate de limitarea parțială a accesului în spațiile proprii ale agenților comerciali, Consiliul Local a aprobat, prin HCL nr. 34/2021, modificarea regulamentului prin introducerea la art. 20, pct. 1 a literelor «m» și «n» care a permis agenților economici să închidă provizoriu terasele pentru o perioadă de 12 luni de la data adoptării hotărârii, respectiv până în primăvara 2022.

Având în vedere faptul că România nu mai este nici în stare de urgență, nici în stare de alertă, că nu mai există limitarea accesului în spațiile proprii ale agenților economici și că nu mai există nici cadrul legal local care să le permită agenților economici închiderea teraselor, de la sfârșitul acestei luni se vor aplica prevederile dinainte pandemiei de coronavirus, respectiv terase sezoniere, pentru perioada primăvară – vară – toamnă, fără închideri provizorii.

Conform prevederilor de mai sus, pe perioada iernii, la fel ca înainte de perioada pandemiei, nu se vor mai desfășura activități de comerț stradal prin intermediul teraselor.
Menționăm că în anii anteriori pandemiei, eliberarea domeniului public de terase se făcea mai devreme. Având în vedere condițiile meteo favorabile, Municipalitatea a luat decizia prelungirii acestui termen până la momentul pregătirilor pentru iluminatul de sărbători, respectiv 21 noiembrie”

, a explicat, înaintea acestui protest, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.



Articole asemănătoare

0 0 voturi
Article Rating
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comments
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
15 zile în urmă

Aia este. Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești.
GATA CU MOCANGEALA!

Marian M. Cosor
15 zile în urmă

Săriți cu banu la Nebunul !

Gigi Duru
14 zile în urmă

Foarte bine că le-au închis, mai au și brașovenii loc să trăiască.Iar dl.Oprica, teparul PNL-ist, să își țină pliscul împreună cu ospătarii lui agasanți.

Back to top button