Expres

Program bogat de evenimente, în această săptămână, la Brașov

Program bogat de evenimente, în această săptămână, la Brașov

Se anunță o săptămână de sărbătoare pe străzile Brașovului. Vor fi evenimente variate, potrivite pentru toate gusturile și toate vârstele, în Piața Sfatului, în Piața Unirii, la Cetățuie, la Pietrele lui Solomon și în Parcul Central. Totul va culmina în Duminica Tomii cu parada junilor călare, pe 12 mai.

Până atunci, joi, pe 9 mai, Cetățuia de pe Dealul Straja se redeschide pentru evenimente și vizitatori.

„Pentru a marca cele două evenimente atât de importante pentru brașoveni – Paștele și Ziua de Călări – am pregătit un program de evenimente care să însuflețească întregul oraș. Vă așteptăm la concertele din Piața Sfatului cu Holograf, Damian Drăghici, Vama sau la cele de muzică populară din Piața Unirii, la Marțea cu plăcinte și Aruncatu-n țol, la Cetățuie, pe care o vom deschide cu această ocazie. Și începând de joi, 9 mai, vom avea o serie de evenimente, concerte, demonstrații de luptă, vernisaje și, nu în ultimul rând, vă așteptăm și la Pietrele lui Solomon, după coborârea Junilor în Cetate, să ne bucurăm de cea mai importantă petrecere câmpenească a Brașovului”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Evenimentele sunt organizate de Primăria Brașov, împreună cu Asociația „Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi” și Centrul Cultural Apollonia.

Programul evenimentelor:

9 mai
Cetățuie

18:00 – Vernisajul expoziției Junii Brașovului;
18.30 – Întâlnire cu cititorii – Alexandru Stănescu;
19.00 – The Teachers;
20.00 – Ruthless Chord Collective;
21.00 – Show foc al Ordinului Cavalerii Cetăților Bârsei;
18.00 – Ateliere și demonstrații ale Ordinului Cavalerii Cetăților Bârsei;
18.00 – 20.00: Program de vizitare a Cetățuii.

10 mai
Piața Sfatului

20:00 – Watzzy and the Watzaky Doodle Pigeons;
21.00 – Holograf simfonic alături de Filarmonica Brașov.

Piața Unirii
17.00 – Junii Brașovului: Aruncatu-n țol.

Cetățuie
16:00 – Eduard Țurcan;
17.00 – Sound of Noise;
18.00 – Citybreakers;
12.00 – 20.00: Program de vizitare a Cetățuii;
Toată ziua – Ateliere și demonstrații ale Ordinului Cavalerii Cetăților Bârsei.

Parcul Titulescu
12.00 – Food Truck Festival.

11 mai
Piața Sfatului
20:00 – Damian Drăghici;
21.30 – Emoții spectrale | un spectacol audio-vizual cu muzică live și lasere arhitecturale;
22.00 – Vama.

Cetățuie
13:00 – Patrick (solist);
14.00 – Ablazed;
15.00 – Scoala de dans Vals `97 Brașov;
16:00 – Adonia Kurko;
17.00 – Tonic Fusion;
18.00 – Fine Sounds Collective;
12.00 – 18.00: Atelier de confecționat ciucuri pentru Juni susținute de Meșterul Popular Gabriela Bularca;
12.00 – 20.00: Program de vizitare a Cetățuii;
Toată ziua – Ateliere și demonstrații ale Ordinului Cavalerii Cetăților Bârsei.

Parcul Titulescu
12.00 – Food Truck Festival.

12 mai
11.00 – Parada Junilor în cetate (ziua de călări), pe traseul Piața Unirii – C-tin Brâncoveanu – Mureșenilor – Eroilor – Republicii – Poarta Șchei – Prundului – Pietrele lui Solomon.

Piața Sfatului
12:00 – 13.00: Parada Junilor;
13.00: Fanfara de Juniori Brașoveni Jugendblaskapelle Kronstadt;
13.30 – 16.30: Ansambluri locale și soliști (Crai Nou și Poienița);
16.30 – Recital Mariana Anghel acompaniat de Orchestra Plaiuri Transilvane;
17.00 – 18.00: Recital Ionuț Fulea și orchestra.

Cetățuie
Aprox ora 12.00 – Artificii de zi (aleea din stânga intrării în Cetățuie);
15.00 – Plaiurile Dumbrăviței;
16:00 – Junii Becleanului;
17.00 – Ansamblu Măgura-Codlea;
18.00 – 21.00: Claudia Mirițescu, Tudor Furdui Iancu, Mariana Anghel, acompaniați de formația Plaiuri Transilvane;
Toată ziua: Program de vizitare a Cetățuii;
Toată ziua – Ateliere și demonstrații ale Ordinului Cavalerii Cetăților Bârsei.

Pietrele lui Solomon
13.00 – 16.00: Formația Folcloric

Parcul Titulescu
12.00 – Food Truck Festival


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare