Expres

Produse din zona în care este focar de gripă aviară în Ungaria au ajuns în România

 

Comisia Europeană a transmis o notificare Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) prin care informează că din fermele comerciale de păsări din Ungaria aflate în zona de restricție din jurul focarului de gripă aviară produs de tipul H5N8, au fost sacrificate păsări (curcani), iar produsele obținute au fost livrate către mai multe state membre, printre care se numără și România.

„Din analiza informațiilor primite a rezultat faptul că astfel de produse au fost introduse în România prin trei unități de depozitare, de pe raza județului Bihor. În regim de urgență, ANSVSA a dispus serviciilor sanitare veterinare de la nivel teritorial să acționeze imediat pentru identificarea tuturor beneficiarilor produselor în cauză, retragerea de la comercializare și incinerarea acestora, în conformitate cu prevederile Directivei 94/2005″, au informat reprezentanții ANSVSA.

Amintim că un focar de gripă aviară a fost confirmat în județului Maramureș, după depistarea bolii în Ungaria.

Pentru a evita răspândirea bolii, autoritățile au luat măsuri și în județul Brașov. Detalii AICI!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare