Expres

Primăria și literele de pe Tâmpa, în roșu de 112

Primăria și literele de pe Tâmpa, în roșu de 112. Municipalitatea s-a alăturat demersurilor autorităților publice centrale, județene și locale care în această seară și-au iluminat sediile în roșu. Este marcată astfel Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112. Literele de pe Tâmpa și clădirea primăriei sunt iluminate în culoarea ce simbolizează serviciul de urgență.
Numărul 112 este numărul de urgenţă disponibil gratuit, non-stop, oriunde în Uniunea Europeană. Atât prin linii de telefonie fixe, cât şi prin telefoane mobile, Numărul unic de urgenţă 112 este disponibil în toate statele membre ale UE. Dar și în Albania, Georgia, Republica Moldova, Islanda, Muntenegru, Norvegia, Serbia, Elveţia, Turcia. Operatorii 112 sunt cei care preiau în fiecare an milioane de apeluri de la cei care le solicită ajutorul şi fac legătura cu dispecerii din agenţiile de intervenţie – poliție, pompieri, ambulanță etc. În România, și Salvamont poate fi apelat prin 112.
Pentru dezvoltarea serviciului de urgenţă 112, în Europa, a fost creată Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA). E o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Bruxelles, a cărei misiune este aceea de a contribui la îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii oamenilor. Viziunea EENA este ca fiecare cetăţean să poată accesa serviciile de urgenţă şi să primească informaţiile şi îngrijirea corespunzătoare în timpul unei urgenţe sau al unui dezastru.
În prezent, comunitatea EENA include peste 1.500 de servicii de urgenţă reprezentative din 80 de state la nivel mondial, peste 100 de furnizori de soluţii în domeniu, peste 100 de cercetători și peste 200 de membri ai Parlamentului European.

42% nu au fost urgențe – solicitări de informații, comenzi de taxi sau mâncare

Primăria și literele de pe Tâmpa, în roșu de 112.

Peste 10 milioane de apeluri la 112 au fost înregistrate în 2022, a anunţat Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), relatează News.ro. Aproape 58% dintre acestea au fost urgenţe. De asemenea, apelurile la 112 în limbile ucraineană şi rusă au crescut anul trecut de 20 de ori. De la mai puţin de 50 de cazuri în 2021, la peste 1.000 în 2022. Cu ajutorul operatorilor STS a fost salvat anul trecut un bărbat din Ucraina rătăcit în zona muntoasă din Suceava. Dar şi o femeie tot din Ucraina, dată pe mâna traficanţilor de persoane chiar de soţul ei, imediat cum ajunsese în România.

„În 2022, numărul apelurilor de urgenţă preluate într-o limbă străină a crescut cu 16% faţă de anul precedent. S-au înregistrat 24.383 de astfel de apeluri faţă de 20.944 în 2021. Numărul apelurilor la 112 procesate în limba ucraineană şi rusă a crescut la peste 1.000 în 2022 faţă de 2021, când au reprezentat mai puţin de 50 de cazuri. Anul trecut, operatorii STS ai Serviciului de urgenţă 112 au gestionat urgenţe în diferite limbi străine, au oferit sprijin de traducere pe timpul interviului şi al intervenţiei pentru îngrijiri medicale de urgenţă, operaţiuni de căutare şi salvare în zonele montane din apropierea graniţei sau în colaborarea cu autorităţile locale şi cele din ţările vecine. Fiecare operator stăpâneşte cel puţin o limbă de circulaţie internaţională, printre care amintim engleză, franceză, spaniolă, ucraineană, maghiară, italiană, germană, turcă, rusă, greacă şi bulgară”.

Comunicat STS

STS a precizat că aplicaţia mobilă 112 poate fi utilizată şi în limbile engleză, franceză, germană, maghiară şi ucraineană.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a mai anunţat că operatorii săi au preluat în 2022 10.248.377 de apeluri. Urgenţele au reprezentat 57,82% din numărul total al apelurilor recepţionate.

„Diferenţa de 42,18% au fost non-urgențe: solicitări de informaţii privind traficul rutier sau mersul trenurilor, comenzi de taxi şi livrări de mâncare, sesizări privind pensiile sau diverse servicii de stat, precum şi alte solicitări pentru care nu era necesară intervenţia de urgenţă a echipajelor specializate”, a menţionat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Primăria și literele de pe Tâmpa, în roșu de 112 […]

Willy
1 an în urmă

Rapandulele alea de laCaracal care se rasteau la biata fata la telefon, mai presteaza la 112?

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare