Expres

Primăria Brașov eliberează pe loc cardul – legitimație de parcare pentru persoane cu handicap

  • whatsappimage2022-04-18at11-38-08.jpeg

De la sfârșitul săptămânii trecute, Primăria Brașov eliberează pe loc cardul – legitimație de parcare pentru persoane cu handicap, prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni (CIC).

Decizia de a modifica procedura de eliberare a acestor legitimații a fost luată de municipalitate pentru a reduce timpul de așteptare.

Modificarea Regulamentului privind implementarea formatului unic al cardului – legitimație de parcare pentru persoane cu handicap a fost aprobată de Consiliul Local prin hotărârea nr. 185 din 29 martie.

Conform noii proceduri, persoanele cu dizabilități sau reprezentanții legali ai acestora trebuie să depună la CIC următoarele documente: cerere, original și copie după certificatul de încadrare în grad de handicap, copie act de identitate al persoanei cu handicap, fotografia persoanei cu handicap de dimensiuni 3×4 cm, documente doveditoare privind reprezentantul legal al persoanei cu handicap (dacă este cazul). Documentele originale se restituie pe loc după confruntarea cu copiile acestora.

După verificarea documentelor, funcționarii de la CIC vor elibera, de îndată, cardul pentru parcare.

Potrivit prevederilor legale, cardul – legitimație conferă dreptul de parcare gratuită pe locurile special amenajate, în România, rezervate și semnalizate în acest sens prin semn internațional destinate parcării gratuite a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap. Autovehiculele care transportă o persoană cu handicap posesoare de card – legitimație beneficiază de parcare gratuită. Pentru confirmarea dreptului de parcare gratuită a autovehiculului care transportă persoana cu handicap, Cardul – legitimitație trebuie expus la loc vizibil în interiorul acestuia.

Procedura anterioară prevedea depunerea documentelor la Centrul de Informații pentru Cetățeni, apoi, în termen de maximum 30 de zile, cardul-legitimație de parcare le era trimis beneficiarilor prin poștă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare